Șeful închisorilor susține că deținuții nu vor mai putea vorbi la telefoanele mobile introduse ilegal în celule

Șeful închisorilor susține că deținuții nu vor mai putea vorbi la telefoanele mobile introduse ilegal în celule

Claudiu Bejan, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a recunoscut că telefoanele mobile pe care le folosesc deținuții reprezintă încă o problemă, dar a precizat că se lucreaza la asta, și ca în scurt timp lucrurile se vor schimba în bine.

Șeful ANP a prezentat bilanțul institutiei pe care o conduce, Claudiu Bejan amintind că principalele probleme sunt aglomerația din celule, bolile profesionale ale gardienilor și faptul că deținuții introduc, pe sub nasul paznicilor, telefoane mobile dincolo de gratii. Comisarul şef Claudiu Bejan a explicat că supraaglomerarea din închisori afectează atât starea de sănătate a angajaţilor, care se îmbolnăvesc, în număr din ce în ce mai mare, de boli cronice, ca urmare a suprasolicitării la serviciu, dar şi condiţiile de detenţie pentru condamnaţi. "Efectele supraaglomerării presează foarte mult asupra personalului, asupra condiţiilor materialele de detenţie, asupra faptului că înregistrăm ore suplimentare, asupra faptului că personalul nostru începe să sufere din ce în ce mai mult de o diversitate de boli cronice", a declarat Claudiu Bejan. Directorul ANP a mai spus că speră că, printr-o mai bună organizare a posturilor şi cu ajutorul noilor absolvenţi din 2014, să se poată "rezolva acest impediment". Acesta a mai declarat că dorește să fie construit un nou penitenciar și a precizat că unul din motive îl reprezintă despagubirile pe care deținuții le-au câștigat la CEDO atunci când au invocat condițiile în care stau după gratii. Iar din acest motiv, statul roman are de plătit peste 800.000 de euro. Șeful ANP a mai declarat că pe viitor ar putea exista posibilitatea ca deținutii care au regim deschis să nu mai fie ținuți în penitenciar după câteva luni, ci să fie "cazați" în centre speciale.

Ne puteți urmări și pe Google News