În spitalele din România, 90% din internări sunt de lungă durată, iar 10% sunt de zi, când proporția ar trebui să fie, de fapt, invers.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, vorbește tot mai des în ultima vreme despre schimbarea sistemului de management din spitale. Acest lucru, mai spune el, ar fi atât în beneficiul pacientului, cât și în beneficiul spitalului.
În acest moment, în spitalele din România proporția internărilor de lungă durată este de 90%, iar a celor de zi de 10%, în timp ce afară lucrurile stau exact invers. Nu toate internările de lungă durată se justifică însă, spune Ciurchea, mentaliatea e aceea că doar dacă stai în spital îți poți trata boala.
„Oricine din sistemul sanitar, fie că este românesc sau nu, știe că problemele unui pacient rezolvate în ambulatoriu sau în internarea de zi sunt, sau ar trebui să fie, cu același beneficiu. Și aici mă refer la boală și sigur că sunt mult mai ieftine pentru spital”, a explicat șeful CNAS.
Diagnosticul în echipă salvează bani
O altă metodă de a economisi banii spitalului ar fi diag nosticul în echipă: „Un pacient internat nu este al unui doctor cum se spune la noi. Afară nu spune nimeni că este pacientul doctorului X, ci al clinicii. Și diagnosticul se pune în echipă. De exemplu, la proteza de sân după o tumoră este extrem de important ca oncologul să discute cu chirurgul plastician în așa fel încât protezarea să fie de cea mai bună calitate, să-i ofere femeii confortul psihic. La noi, oncologul lucrează singur, plasticianul repară ce poate și nu totdeauna pacienta este mulțumită de rezultat. Lucrul în echipă ar rezolva multe dintre reintervenții”.
Economii s-ar putea face și la medicamente. Pacienților internați în spital li s-ar putea administra medicamente generice pentru că sunt sub o continuă supraveghere și oricând se poate interveni: „Îți rămâne varianta să-i dai un medicament de generație mai nouă pacientului din ambulatoriu pentru că vrei să obții un rezultat mai bun. Nu poți să-l ai sub supraveghere 24 din 24 și să-i dai și cea mai scumpă variantă de tratament. Nu face nimeni în lume asta”