Şeful BRD: În 2006 - 2010 am dat bani fără să fim atenţi

Şeful BRD: În 2006 - 2010 am dat bani fără să fim atenţi

În perioada 2007 – 2010, BRD, ca şi celelalte bănci de pe piaţă au acordat foarte multe credite fără să "fie atente", ceea ce justifică numărul mare al creditelor neperformante din prezent.

„Înainte de criză am împrumutat prea mult unor oameni care nu puteau rambursa. Facem acum provizioane pe acest portofoliu. Nu vom oferi finanțări unor oameni care nu pot rambursa. Așa făcea banca prin 2006 – 2010”, a spus Philippe Lhotte, președintele BRD.

Rata creditelor neperformante a crescut anul trecut cu 4,2 puncte, a spus astăzi Philippe Lhotte, cu ocazia prezentărilor rezultatelor financiare ale băncii.

Anul trecut BRD a realizat o pierdere netă de 385 milioane de lei, din cauza provizioanelor constituite pentru credite neperformante.

În special în ultimul trimestru al anului, multe companii de talie mică, cu credite la BRD, au intrat în insolvenţă sau chiar faliment. Pe de altă parte, scăderea preţurilor de pe piaţa imobiliară a obligat banca să facă o reevaluare a activelor, rezultând o scădere a garanţiilor cu care sunt susţinute creditele. Potrivit acestuia, în 2014 banca are în vedere să crească numărul de finanţări acordare companiilor, păstrând totodată constant portofoliul de credite retail.

Ne puteți urmări și pe Google News