Fostul şi actualul şef al închisorii, dar şi comandanţii poliţiei braşovene vor ajunge în faţa anchetatorilor.
Fostul şi actualul comandant al Penitenciarului Craiova, medicul legist care şi-a dat acordul pentru ca Serghei Gorbunov - principalul suspect în cazul dublului asasinat de la Braşov - să fie operat în afara sistemului penitenciar, dar şi alţi doi angajaţi ai închisorii vor ajunge în faţa procurorilor.
În acelaşi timp, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Constantin Arişanu, şi alţi patru subordonaţi ai acestuia - printre care şi comandantul Poliţiei Municipiului Braşov - sunt cercetaţi de ofiţeri din IGP deoarece nu au luat măsurile necesare pentru „prinderea şi reţinerea urmăritului general“.
În timp ce primele capete au căzut deja, ancheta Parchetului General care- l vizează pe procurorul craiovean Marius Vlădoianu - cel ce a pledat în instanţă pentru eliberarea lui Gorbunov - şi cea a inspecţiei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care o vizează pe magistrata Maria Nicola se află pe ultima sută de metri. La aproape o săptămână de la atacul armat din centrul Braşovului, procurorii nu au reuşit să stabilească însă dacă basarabeanul este cel care a apăsat pe trăgaci. Medicul Braşoveanu a avizat ilegal operaţia de glaucom
Mai mult, şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, a dezvăluit faptul că Gorbunov a fost diagnosticat cu „atacuri de glaucom“ de către un medic care nu avea nici măcar dreptul să facă parte din comisia de examinare.
„Medicul Leontin Braşoveanu nu avea dreptul să facă parte din comisia de expertiză în acest caz. Practic, ieşise la pensie în 2007, fiind reangajat, la 1 ianuarie 2008, cu contract de prestări servicii, astfel încât participarea la comisii de examinare nu intra în atribuţiile sale“, a explicat Băla. Şeful Poliţiei Braşov a minţit în declaraţiile publice Pe de altă parte, ancheta făcută de mai-marii poliţiei a scos, ieri, la iveală faptul că Tribunalul Dolj a anunţat, încă de pe 5 mai anul trecut, Poliţia Braşov că lui Serghei Gorbunov i-a fost întreruptă executarea pedepsei şi că este liber.
Mai mult, pe 16 mai, instanţa a revenit cu o nouă adresă, trimisă prin poştă, prin care cerea monitorizarea lui Gorbunov şi menţiona adresa la care acesta îşi declarase reşedinţa. Şi asta, în condiţiile în care, cu două zile în urmă, şeful IPJ Braşov, Constantin Arişanu, declara pentru EVZ: „E clar că există o problemă. Cineva minte. La noi nu a ajuns nicio hârtie. (...) Noi abia în noiembrie am fost înştiinţaţi că Serghei Gorbunov a fost eliberat în luna mai şi că nu s-a mai întors. Am demarat procedurile de urmărire“.
POZIŢIA APĂRĂTORULUI „Poate ştiam că trebuie să fie în închisoare, poate nu“
Claudiu Prunaru, avocatul lui Serghei Gorbunov, a precizat, ieri, pentru EVZ, că a ajuns să-l reprezinte în instanţă pe basarabean la cererea unei persoane din Republica Moldova, şi nu la solicitarea lui Adrian Berceanu pe care îl reprezintă în instanţă. „Am primit un telefon din Republica Moldova din partea unei persoane care s-a recomandat ca fiind fratele lui Gorbunov şi mi-a cerut să-l reprezint“, a spus aparătorul. Acesta a admis apoi că s-a mai întâlnit cu Gorbunov şi în perioada în care acesta era urmărit general. „Nu mai ştiu exact luna. M-am întâlnit cu el pe stradă. Şi care este problema? Poate că ştiam că trebuie să fie în închisoare, poate că nu“, a conchis Prunaru. (Florin Băltăreţu) PLÂNGERI PENALE
Patronul casei de schimb valutar, acuzat de calomnie
Sportivul Nicu Dascălu şi consilierul judeţean PSD Paul Enache, acuzaţi de extorcare de bani de către Valentin Candidatu - patronul casei de schimb ai cărei angajaţi au fost ucişi la sfârşitul săptămânii trecute -, au depus, ieri, plângeri penale împotriva acestuia. „Atât eu, cât şi domnul Enache am depus la Parchetul Judecătoriei Braşov, prin avocatul nostru, plângeri împotriva lui Candidatu, pentru calomnie“, a precizat, ieri, Nicu Dascălu. Reacţia vine ca urmare a acuzaţiilor lui Valentin Candidatu, potrivit căruia jaful a fost unul comandat de cei care i-ar fi cerut taxă de protecţie. El i-a menţionat, în acest caz, pe Paul Enache şi Nicu Dascălu. (Ovidiu Eftimie) NU TOŢI CONDAMNAŢII AU ACELEAŞI DREPTURI A orbit în Penitenciarul Craiova În Penitenciarul Craiova - de unde Serghei Gorbunov a fost eliberat în condiţii atât de discutabile - există mai mulţi deţinuţi cu boli chiar mai grave, care nici măcar nu s-au gândit că ar putea beneficia de întreruperea executării pedepselor pentru tratament medical.
Un astfel de exemplu este cel al lui Marian Chiliman, în vârstă de 33 de ani, condamnat la 14 ani de închisoare pentru că şi-a ucis fratele vitreg. Chiliman a fost transferat, cu şase ani în urmă, la Craiova pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Suferind de glaucom, doljeanul a orbit complet în detenţie. „Mă aflam în libertate când am fost diagnosticat cu glaucom. Când am ajuns în puşcărie aproape că nu mai vedeam cu un ochi. În urmă cu trei ani, am orbit complet“, îşi începe deţinutul povestea.
El recunoaşte că nu s-a gândit să depună o cerere de eliberare, deoarece nu spera că i s-ar fi dat câştig de cauză. „Toţi mi-au spus să aştept să ispăşesc jumătate din pedeapsă. Apoi, o să fiu pus în libertate. Povestea cu Gorbunov mă face să regret că nu am cerut să fiu eliberat când se mai putea face ceva cu ochii mei“, conchide deţinutul.
Lui Iulian Trandafir, un alt deţinut, i se scad lunar câte şapte zile din pedeapsă pentru că-l ajută pe Chiliman. „Stau după el tot timpul. Nu se poate mişca fără ajutor, iar eu am decis să i-l acord“, spune Trandafir. De altfel, oficialii închisorii confirmă faptul că există mai mulţi deţinuţi cu probleme medicale la ochi, dar spun că „numai Gorbunov a cerut eliberarea“. (Florin Băltăreţu)