Doi șefi din Poliție, prinși băuți la volan. Dosar penal pentru unul dintre ei

Doi șefi din Poliție au fost prinși la volan în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. Unul dintre ei s-a ales cu un dosar penal.

Doi șefi din poliție au fost prinși conducând sub influența alcoolului, vineri seară, în decurs de doar câteva ore, scrie Stirileprotv.

În jurul orei 20.30, Stan Cristian Ionuț – chestor de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative – a fost prins conducând mașina de serviciu în ținută civilă. El avea 0,16 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Astfel, i s-a reținut permisul de conducere.

Câteva ore mai târziu, la 23.20, Drumariu Cornel - comisar-șef în cadrul Direcției Generle a Primăriei Municipiului București – Sector 4 - a fost prins conducând tot sub influența băuturilor alcoolice.

El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul respirat. Astfel, Drumariu a fost dus la INML, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei și i s-a reținut permisul de conducere.

„Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, faţă de unul dintre poliţişti s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, pe numele celui de-al doilea, care activează în cadrul DGPMB, fiind întocmit dosar penal”, a anunţat ulterior Poliţia Capitalei. 

În cazul poliţistului din cadrul Sectorului 4  se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor face verificări prin structura de control intern, menţionează Poliţia Capitalei.