Șefa POT, sigură pe victoria lui Călin Georgescu: Stați calmi!
- Mădălina Sfrijan
- 6 decembrie 2024, 18:02
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, a reacționat în urma deciziei CCR. Reprezentanta POT îi îndeamnă pe susținătorii lui Călin Georgescu să își păstreze calmul. Totodată, Gavrilă a subliniat că Georgescu va fi președinte României.
Președinta POT, asigurări pentru susținătorii lui Călin Georgescu
În opinia reprezentantei Partidului Oamenilor Tineri, decizia CCR nu va schimba câștigătorul acestei curse. De-a lungul campaniei Anamaria Gavrilă și-a arătat susținerea pentru candidatul independent. În opinia șefei POT, instituțiile statului ar încerca să declare stare de urgență.
Gavrilă i-a sfătuit pe susținătorii candidatului independent să nu iasă în stradă.
Mesaj pentru susținătorii lui Georgescu
„Stați calmi! Călin Georgescu va fi președintele României în 2024. Se încearcă acum niște violențe în stradă, ceea ce noi nu avem voie să facem. Călin Georgescu a câștigat pe 24 noiembrie cu un mesaj de pace. Vă rog nu ieșiți în stradă, noi oricum suntem cei mai puternici și într-un suflet și din casă. Am demonstrat asta la vot. Nu sunt boți cei două milioane de voturi primite de Călin Georgescu. Ei încearcă să creeze o situație, să declare stare de urgență ca să rămână Iohannis președinte”. a precizat fosta deputată AUR.
Candidatul independent a arătat că nu va renunța la lupta pentru Cotroceni. Totodată, echipa sa de comunicare a transmis că Georgescu urmează să facă declarații la ora 21:00.
Decizia CCR a stârnit valuri de reacții pe scena politică
Vineri, judecătorii constituționali au decis să anuleze primul tur al alegerilor. Situația este una fără precedent în România, având în vedere că startul procesului electoral a fost dat în străinătate.
Mandatul de președinte al lui Klaud Iohannis se încheie pe 21 decembrie. În condițiile actuale, acesta ar putea fi prelungit până la următorul scrutin. Conform procedurilor, Executivul urmează să stabilească noul calendar al alegerilor prezidențiale.
Judecătorii constituționali au luat această decizie cu unanimitate.