Șefa FMI face un anunț apocaliptic: omenirea este în pragul imploziei sociale, iar următoarea criză globală va prăbuși piețele financiare!
Urmează un deceniu extrem de tensionat, transmite Kristalina Georgieva. În mesajul ei și-a făcut loc chiar și o comparație cu Marea Criză de la sfârșitul anilor ‘20, care a fost marcată de inechitate socială și o instabilitate financiară ce a falimentat și distrus mii de afaceri la nivel mondial.
Prezentă la o conferință organizată de Institutul Peterson din Washington, Kristalina Georgieva a vorbit despre ultimul studiu al FMI, care compară evoluțiile actuale ale economiei cu situația din anii ’20. Tendințele sunt asemănătoare, a opinat șefa FMI.
„În Marea Britananie, spre exemplu, 10% dintre bogați controlează acum o avere echivalentă cu cea controlată de 50% din populație! Această situație se reflectă și la nivelul Organizației pentru Cooperare Economică, unde veniturile și decalajele economice au atins un nivel record”, a explicat Georgieva.
În opinia directorului FMI, criza climatică, dar mai ales protecționismul accentuat pe piața comerțului practicat de anumiți lideri mondial va conduce în următorul deceniu la tensiuni social și o prăbușire a piețelor financiare.
„Dacă ar fi să identific o anumită temă pentru începutul noului deceniu, ar fi incertitudinea crescândă”, a avertizat Kristalina Georgieva, citată de The Guardian.
„Sistemul global comercial din prezent are nevoie de o actualizare semnificativă”, care să țină cont de tensiunile existente între Europa și America, a mai declarat șefa Fondului Monetar Internațional.