Baronii gazului. Romgaz SA a platit cu cateva milioane de euro mai mult fata de pretul pietei catre compania Dafora SA, patronata de milionarul Gheorghe Calburean.
Compania de stat Romgaz SA a platit cu 2,2 milioane de euro mai mult fata de pretul pietei pentru constructia noului sediu. Firma care s-a ocupat de ridicarea cladirii din Medias este Dafora SA, controlata de milionarul Gheorghe Calburean.
EVZ continua seria dezvaluirilor despre legaturile de afaceri, de rudenie si cele politice care graviteaza in jurul a doua companii strategice de stat: Romgaz SA si Transgaz SA, aflate in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor.
Pretul sediului Romgaz a ajuns la 50 de milioane de lei, echivalentul a 15,6 milioane de euro la cursul valutar, ce reiese din actele companiei. Cladirea are o suprafata de 9.300 de metri patrati, impartita in subsol, parter si patru etaje. Romgaz SA a platit catre Dafora SA suma de 1.213 euro pentru un metru patrat de constructii-montaj. Pretul cu alte dotari (mobilier de birou, mobilier restaurant, echipamente multimedia) este de 1.747 euro/mp. Licitatia a avut loc in 2004.
Comparatie
„Mama mia! E supraevaluat!”, a exclamat arhitectul Alexandru Balan dupa ce a vazut documentele si i-am cerut sa comenteze devizul de lucrari pentru sediul Romgaz situat la periferia Mediasului.
„Partenerii nostri construiesc cu 700-800 euro/mp. Acesta este pretul pietei in Bucuresti, dar poate varia de la o firma la alta. Daca firma care a construit sediul Romgaz la Medias este o firma locala, pretul este supraevaluat cu cel putin 15a. Asta reprezinta 2,2 milioane euro”, ne-a declarat Balan, dupa ce a refacut calculele de mai multe ori.
Nae Tanase, sef serviciu la compania Bog’Art, unul dintre cei mai mari constructori de cladiri de birouri din Romania, ne-a declarat: „Cele mai scumpe cladiri de birouri pe care le-am facut noi au fost de maximum 1.400 euro pe metru patrat”. Tanase ne-a furnizat pentru comparatie preturile pe care le practica compania Bog’Art: 700 euro/mp cel mai mic, standard 850 euro/mp, iar la categoria lux - 1.000-1.500 euro/mp.
Drept exemplu, Tanase spune ca un metru patrat pentru constructia celei mai inalte cladiri de birouri din Romania, Tower Center, situata aproape de Piata Victoriei din Bucuresti, costa 1.300 de euro. Tower Center este o cladire cu 22 de etaje, mai inalta decat Palatul Parlamentului.
Arhitectul Balan a explicat diferenta mare de pret dintre Medias si Bucuresti: „In Bucuresti, muncitorii sunt platiti mai bine si exista si alte costuri suplimentare: pentru o masina mare se plateste o taxa de 2.000 lei pe zi de stationare in inelul „A” al Capitalei. Un muncitor necalificat are in Bucuresti 700 de lei pe luna salariu, in provincie daca depaseste 400 de lei pe luna”. In opinia sa, la sediul Romgaz preturile au fost crescute la constructia bruta, nu la finisaje si mobilier. „Depinde insa si ce mobila si-au luat. Si eu am un client care si-a cumparat o canapea de 13.000 euro...”, spune Balan.
CONEXIUNI LOCALE
Ginerele directorului, asociat „destept”
Contractul pentru sediul Romgaz a fost semnat in anul 2004 de catre fostul director al Romgaz SA, Pantelimon Avram. Acesta a condus Romgaz SA intre anii 2001-2005, iar in prezent este seful sucursalei Romgaz Mures.
Compania care a castigat licitatia pentru constructia sediului Romgaz din Medias, Dafora SA, face parte din imperiul financiar al milionarului Gheorghe Calburean. Potrivit Top 300 Capital, editia din 2007, acesta are o avere personala evaluata la 30-35 de milioane de euro. EVZ a relatat ca ginerele lui Pantelimon Avram, Ioan Sandru, s-a asociat in 2004 cu sotia milionarului Gheorghe Calburean in compania Lido Star SA.
Afaceri si cumetrii Pachetul majoritar de actiuni al Lido Star SA apartine Liviei Calburean, sotia patronului Dafora, si Doinei Coconea, sotia lui Gabriel Coconea, fost director al Romgaz (1998-2001) si Transgaz (2001-2005). Cele doua familii sunt si rude prin alianta: Coconea l-a cununat pe Calburean si locuiesc in aceeasi curte.
Renate Edith Barbu, sotia lui Viorel Barbu, fost director adjunct al Departamentului Tehnica si Dezvoltare al Transgaz SA in perioada 2005-2006, detine 5a din afacere. In Lido Star SA mai este asociat si Alin Plopeanu, fiul fostului primar al Mediasului, Teodor Plopeanu, cu zece procente.
Pantelimon Avram ne-a declarat ca nu stie ce afaceri are ginerele sau. Gheorghe Calburean sustine ca relatiile de rudenie si de afaceri ale sotiei sale nu au influentat succesul economic al companiilor sale. Ginerele lui Avram, Ioan Sandru, ne-a declarat ca isi cunoaste putin partenerii de afaceri din aceasta firma, Lido Star SA. Pe doamnele Calburean si Coconea, Barbu spune ca le-ar fi intalnit la o nunta sau un „8 Martie”, iar pe fiul fostului primar - la semnarea actelor si o singura data la o manifestare publica.
Licitatie cu voie de la DIP Actualul director general al Romgaz SA, Jacob Alexa, dar si fostul director, Pantelimon Avram, cel care a semnat contractul de constructie, spun ca sediul Romgaz are o serie de caracteristici unice, care justifica pretul total.
Ambii directori sustin ca acest imobil este dotat cu instalatii si tehnologie de ultima ora, care fac toti banii cheltuiti: sistem inteligent de monitorizare incendii si supraveghere video, termoventilatii, cabluri optice si utilaje moderne foarte scumpe. Cladirea are zece locuri de parcare subterana si va gazdui aproape 290 de salariati. Imobilul este prevazut cu trei lifturi: doua pentru salariati si un lift panoramic pentru zona birourilor directorilor Romgaz.
Fostul director a vrut sediu modern
Pantelimon Avram ne-a declarat ca in 2004 a avut in vedere constructia unui sediu modern, care sa asigure angajatilor nevoia de spatiu si sa fie in pas cu cresterea companiei.
„Licitatia pentru sediul Romgaz a fost facuta in mandatul meu, in 2004. Noi nu mai incapeam in sediul actual, eram 100 de persoane in institutii diferite. Am intervenit la fostul ministru, domnul Dan Ioan Popescu, sa ne dea voie sa facem licitatia”, isi aminteste Avram.
Alexa Jakob, cel care i-a urmat in functie lui Avram, a preluat proiectul din mers. De ce a crescut valoarea constructiei din 2004 pana in 2007 de la 10,3 milioane euro la 15,6 milioane de euro? Jakob raspunde: „In fiecare an se reactualizeaza pretul din oferta cu cresterea materialelor si inflatia, asa cum prevede legea. Apoi, sediul Romgaz avea initial o suprafata de 7.100 mp, ca la finalul lucrarilor sa ajunga de 9.300 mp”.
Jakob ne-a declarat ca Romgaz mai este datoare de la Dafora SA cu peste trei milioane de lei, ultima tran sa de bani pentru aceasta lucrare.
ACHIZITII
Mobila de 2,9 milioane euro
Pentru a se muta in noul sediu administrativ, in luna octombrie 2007, Romgaz a cumparat mobila, echipamente de restaurant si echipamente multimedia in valoare de 2,9 milioane euro. Achizitia a fost facuta in baza unei licitatii, iar firma castigatoare este Mobexpert Pipera SRL. Sediul Romgaz SA a fost inaugurat abia in luna decembrie 2007. La receptie a participat si ministrul Varujan Vosganian.
EXPERIENTA DAFORA
Case ANL, renovarea unui muzeu, lucrari edilitare
Firmele din imperiul Dafora au experienta in activitatea de constructii. Potrivit datelor publice postate pe site-ul www.dafora.ro, lista de realizari cuprinde lucrari de constructii la scoli generale pentru Consiliul Local Medias, amenajare si modernizare centrale termice la scoli si gradinite, constructia blocurilor ANL in Medias, precum si echiparea tehnico-edilitara a acestora (fiecare bloc are 3 etaje, cu 22 de apartamente). Tot la capitolul realizari sunt incluse renovarea Muzeului Municipal Medias, reabilitarea si amenajarea unei unitati medico-sociala in Medias, amenajarea sistemului rutier, canalizare pluviala si menajera in Medias, amenajarea unui adapost de noapte si transformarea unui bloc de locuinte sociale.
Cititi si: