Ședință URGENTĂ în BIROUL lui Dragnea înainte de ORDONANȚĂ. Ce PLANURI are liderul PSD
- Iulia Moise
- 26 octombrie 2018, 11:19
Vineri, Liderul PSD Liviu Dragnea i-a convocat la biroul său de la Palatul Parlamentului, pe ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici și ministrul Dezvoltării Regionale Paul Stănescu pentru o discuție pe tema banilor pentru primării, anunță Antena3.
Ședința ar urma să aibă loc începând cu ora 11.30. Întâlnirea dintre cei trei are loc în contextul în care Guvernul ar urma să adopte o Ordonanță de Urgență prin care autoritățile locale ar urma să recupereze din banii pierduți pe mărirea salariilor.
Impozitul pe venit ar putea trece integral la nivelul comunităţilor locale, iar decizia va fi luată printr-un act normativ înainte de a se finaliza bugetul pe anul 2019, anunța Eugen Teodorovici, la începutul lunii octombrie.
„Este o măsură pe care noi o avem în Programul de Guvernare ca 100% din impozitul pe venit să treacă la nivelul comunităţilor locale. Aceasta este o decizie care se va lua printr-un act normativ. Va fi o ordonanţă de urgenţă, pentru că va trebui să fie luată decizia înainte de a se finaliza bugetul pe anul 2019”, a spus Eugen Teodorovici. De asemenea, acesta a precizat că ordonanţa urmează a fi dată în luna octombrie sau începutul lunii noiembrie cel târziu.