ȘEDINȚĂ de URGENȚĂ la PSD. Subiectul fierbinte - Legile justiției. UDMR, prezent la întâlnire

ȘEDINȚĂ de URGENȚĂ la PSD. Subiectul fierbinte - Legile justiției. UDMR, prezent la întâlnire

Imediat după terminarea ședinței de luni a Comisiei parlamentare speciale privind Legile Justiției, președintele forului legislativ, Florin Iordache s-au dus în biroul liderului de grup al PSD de la Camera Deputaților, Ioan Muntean. La întâlnire participă mai mulți parlamentari social-democrați, cât și liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, împreună cu alți membri ai Uniunii, potrivit unor surse parlamentare citate de stiripesurse.ro.

Florin Iordache a anunțat în prealabil că prima lege din pachetul dezbătut în comisie, 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, va intra la vot în Camera Deputaților miercuri, 6 decembrie.

Modificările la Legea 303/2004 a primit un raport favorabil în ședința Comisiei de miercurea trecută.

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a precizat că va fi făcută o modificare față de forma adoptată în Comisia de specialitate pe care o conduce. Parlamentarii PSD și ALDE vor susține în plen modificarea răspunderii materiale a magistraților în sensul în care statul va fi obligat să se îndrepte împotriva magistraților care au creat prejudicii prin rea-credință sau gravă neglijență.

Ne puteți urmări și pe Google News