Surse social-democrate au declarat că printre subiectele care vor fi puse în discuţie la şedinţa de joi se află priorităţile parlamentare. Deputaţii şi senatorii PSD pregătesc mai multe proiecte de lege, atât pe teme sociale, cât şi economice.

Conducerea PSD urmează să ia o decizie cu privire la modul în care parlamentarii partidului vor vota în cazul prelungirii stării de alertă, au precizat sursele citate.

Miercuri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va avea o discuţie cu premierul Ludovic Orban pentru a conveni o formă legislativă în ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, astfel încât să fie protejaţi şi oamenii, dar şi economia

„Eu sper, prin dialog, nu vă ascund că o să am, categoric, o discuţie, dar sper nu numai telefonic, cu prim-ministrul şi să convenim o formă (legislativă – n.r.) astfel încât să protejăm oamenii, dar să protejăm şi economia României. Lucrurile au mers mult prea departe. Nu există o alternativă clară şi un program clar economic din partea Guvernului şi cred că a venit timpul să răspundă la toate aceste întrebări”, a afirmat Ciolacu, la Digi 24.

Ciolacu a adăugat că este hotărât în continuare să nu voteze prelungirea stării de alertă.

Un alt subiect de discuţie în şedinţa de joi ar urma să se refere la pregătirea alegerilor locale şi desemnarea candidaţilor.

Liderii PSD trebuie, de asemenea, să pregătească reuniunea Consiliului Executiv Naţional în care se va stabili data congresului partidului.

Victor Ponta anunță că Pro România va vota împotriva prelungirii stării de alertă

„Vom face exact ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii.

În al doilea rând ca psihologie socială, în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis. Și, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, absolut toate, România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate, cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii. Deci aceste restricții nu au fost în direcția bună”, a spus Ponta.