Sectorul 4, salubrizare şi paznici proprii. Primarul Băluţă vrea să măture străzile şi să planteze flori cu angajaţi proprii

Edilul sectorului 4 al Capitalei vrea să angajeze paznici, peisagişti şi angajaţi care să salubrizeze străzile la Administraţia Domeniului Public Sector 4. În acest sens, capitalul instituţiei a fost majorat cu un milion de euro, potrivit informaţiilor obţinute de EVZ.

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, a decis să asigure paza instituţiilor publice şi să gestioneze spaţiile verzi cu angajaţi proprii. “Am mărit capitalul social al ADP-ului sector 4 cu un milion de euro. De la 1 ianuarie am preluat paza instituţiilor cu angajaţi proprii, iar în viitorul apropiat vom prelua şi salubrizarea. Peste trei luni expiră contractual de salubrizare”, a explicat Băluţă pentru EVZ.

Potrivit acestuia, majorarea capitalului ADP-ULUI sector 4 cu aproape un milion de euro a fost făcută păentru a se cumpăra utilaje şi a se angaja oamenii necesari pentru a asigura paza instituţiilor publice, pentru a angaja personal pentru întreţinerea spaţiilor verzi, dar şi pentru a salubriza străzile. "În aprilie expiră contractul de salubrizare încheiat cu REBU. Vrem să preluăm salubrizarea şi să facem cu resurse proprii", a mai explicat Daniel Băluţă.