Sectanţi fanatici, îşi privează copiii de drepturi

Jandarmii clujeni, împreună cu un executor judecătoresc, au descins azi dimineaţă la domiciliul unei familii din localitatea Măguri-Răcătău.

Foşti membri ai cultului penticostal, care prevede ca ritual ungerea cu untdelemn a bolnavilor, reprezentanţii familiei au fost excluşi de curând din rândul penticostalilor, pentru comportament exagerat şi doctrină religioasă prost înţeleasă.

Capul familiei, împreună cu alţi locuitori ai localităţii au format o altă sectă. Autorităţile s-au prezentat la casa bărbatului, ca urmare a sesizării făcute către Direcţia pentru Protecţia Copilului de către soţia acetuia pe care a alungat-o de acasă în urmă cu cinci luni.

Aceasta s-a plâns de relele tratamente aplicate de tată celor opt copii ai familiei, pe care îi neglija şi refuza să-i ducă la medic.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Cluj a obţinut la tribunal dreptul de a-i lua pe cei opt copii, care au fost duşi la un centru de primire  din Huedin.

Directoarea adjunctă a Direcţiei pentru Protecţia Copilului Cluj, Monica Filip, a declarat în direct la Realitatea TV că  există o suspiciune de abuz sexual asupra copiilor mai mari.

"Noi nu am dorit să intervenim brutal, însă tatăl nu a dorit să colaboreze cu noi. S-a evitat pe cât s-a putut traumatizarea acestor copii. Am încercat să colaborăm cu tatăl, dar el ne-a interzis accesul la copii. Noi am avut diferite tentative de a intra în această familie şi ni s-a interzis. Ne interesează să avem o evaluare medicală a sănătăţii copiilor ", a spus reprezentanta Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Deşi tatăl a primit dreptul de a-şi vizita copiii, ambii părinţi riscă să fie decăzuţi din drepturi.

(17:40)  

 Sursa:Realitatea