Secretul lentilelor de contact! Dacă te gândești să-ți iei, trebuie să afli ce spune medicul oftalmolog despre ele
- Sandra Salagean
- 27 ianuarie 2020, 10:41
Cea mai comună întrebare adresată medicului oftalmolog este „Eu, la vârsta mea, pot purta lentile de contact?”. De asemenea, mulți părinți de adolescenți sunt îngrijorați atunci când copiii lor se orientează către această metodă de corecție a vederii. Iată ce spune medicul despre vârsta potrivită pentru purtarea lentilelor de contact.
Lentilele de contact dau senzația de teamă părinților atunci când copiii lor spun că vor să le folosească. Mai mult, puțini sunt cei care știu de la ce vârstă este indicat să apelăm la aceste dispozitive medicale.
Dr. Roxana Cozubaș, medic oftalmolog, a răspuns acestei întrebări arzătoare.
În primul rând, iată care sunt cei care au indicația de a purta lentile de contact:
„Este o întrebare pe care o aud foarte des în cabinet, ca răspuns la tentativa mea de a recomanda portul lentilelor de contact, alternativă la ochelari.
De obicei întreb toţi pacienţii miopi dacă nu s-au gândit şi la varianta de lentile de contact pentru corecţia optică. În general, aceştia sunt candidaţii ideali pentru proba de lentile. Persoanele cu miopie, văzând bine la o distanţă mică, se vor descurca mult mai bine în manevrarea lentilelor de contact.
Persoanele cu hipermetropie sau astigmatism pot avea ceva dificultăţi în aplicarea facilă a lentilelor, însă cu un pic de exerciţiu şi cu o oglindă care să mărească, se pot descurca si ele.”, spune dr. Cozubaș.
De la ce vârstă se pot purta lentilele de contact?
„De când e copilul în stare să aibă grijă de ele. De obicei, dacă vin copiii și spun că vor lentile, îi pun să vina cu ochelarii impecabili la controlul următor, ca să demonstreze că sunt responsabili”, a spus medicul.