Ecranizare a cartii cu acelasi nume semnate de Arthur Golden, „Memoriile unei gheise”/ „Memoirs of a Geisha” – filmul distribuit de EVZ pe DVD miercuri, 9 ianuarie – e una dintre peliculele care au facut cariera la Oscarurile din 2006.

Nominalizat la sase categorii, filmul produs de Steven Spielberg si regizat de Rob Marshall si-a revendicat trofeele pentru scenografie, imagine si costume. Prestatia actritei in rol principal, Ziyi Zhang, a fost rasplatita cu un Glob de Aur, la fel ca si coloana sonora.

Pentru spectatorii fascinati de cultura japoneza, „Memoriile unei gheise” e mana cereasca. Urmarind in linii mari traseul romanului care a inspirat scenariul, regizorul Rob Marshall accesibilizeaza subiectul pentru occidentali, insa nu pierde din culoarea si senzualitatea lumii asiatice.

Lectia dansului si-a iubirii

Pelicula debuteaza sumbru: in 1929, doua surori dintr-un sat japonez uitat de lume, Chiyo (Suzuka Ohgo) si Satsu (Samantha Futerman), sunt vandute de tatal sarac unui negustor de sclave. „Livrate” unor case din Kyoto, cele doua surori sunt despartite. Fetita Chyio nimereste in casa intretinuta de Hatsumomo (Gong Li), gheisa care-i va deveni rivala cand frumusetea adolescentei Chiyo ii va ameninta pozitia.

Luata sub aripa unei gheise influente, Mameha (Michelle Yeoh), tanara invata toate secretele gheiselor. Dupa ce deprinde dansul, cantatul la shamisen si toate gesturile subtile si simbolice, e botezata Sayuri (Ziyi Zhang). Lectiilor de dans si gestica li se adauga o alta, cruda: delicata Sayuri invata ca iubirea nu le e permisa gheiselor.

Unul dintre punctele forte ale filmului e distributia, atat de contestata prin partile Asiei. Deoarece la casting nu s-au prezentat actori japonezi, producatorii au pus ochii pe cateva actrite chineze. Ce i-a infuriat pe japonezi, dar si pe chinezi deopotriva (ultimii au interzis la un moment dat filmul) e faptul ca in rolurile principale apar numai nume deja celebre in China: Zhang Ziyi (Sayuri), Gong Li (Hatsumomo) si Michelle Yeoh (Mameha).

Destul de putin familiarizate cu traditia gheiselor, actritele au luat cursuri serioase la improvizata „Tabara de instructie Gheisa”, unde cineastul Rob Marshall a repetat, sub ochii expertilor in cultura japoneza, scenele-cheie. Unul dintre putinii japonezi care au calcat prin platou e renumitul Ken Watanabe („The Chairman”), actor asiatic cu priza la Hollywood.

PRODUCTIE

Japonia din inima Californiei

> Orasul Kyoto, locul in care si-a plasat istoria scriitorul Arthur Golden, e prea modern pentru a servi ca decor unui film ca „Memoriile unei gheise”, de aceea producatorii au decis ca e mai ieftin si mai eficient sa filmeze in California. Un intreg orasel japonez cu stradute pietruite, poduri si magazine vechi a fost recreat in zona unei ferme din Thousand Oaks, loc in care s-a filmat din septembrie 2004 pana in ianuarie 2005. Abia spre finalul productiei, unele scene au fost realizate in Kyoto.

> Intregul studio de filmari a fost acoperit cu o panza uriasa de matase, truc menit sa imprime atmosferei o senzatie de mister.

> Pe langa decorurile minutios construite, o atentie deosebita s-a dat costumelor. Potrivit designerilor (rasplatiti cu un Oscar), au fost cusute manual peste 250 de chimonouri, in culori si modele inspirate de cele traditionale.

> Pentru ricse si ornamente, s-a apelat la un alt film despre Japonia de altadata, „Ultimul samurai” (2003).

> Unul dintre luptatorii de sumo din film, mai exact cel care castiga meciul, se numeste Mainoumi si e un fost campion la juniori retras in 1999.