Secretele celei mai temute boli de sezon! Dr. Mihai Craiu: „Mulți din jurul nostru ar putea să moară dacă fac gripă”

Primele cazuri de gripă au apărut deja la noi în țară, iar odată cu ele vin și semnalele de alarmă ale medicilor, care ne îndeamnă să facem vaccinul antigripal, avertizând că virusul poate fi mortal în anumite condiții.

La începutul lunii octombrie au fost confirmate deja cinci cazuri de gripă la București și Iași. Cu toate astea, românii nu se vaccinează: fie sunt împotrivă, fie nu dețin suficiente informații pentru a avea o opinie clară asupra imunizării.

Dr. Mihai Craiu, cunoscutul pediatru care militează pentru vaccinarea copiilor, atrage atenția, printr-o postare pe rețelele de socializare, asupra importanței imunizării. Pornind de la mesajul unei asistente medicale din străinătate, pediatrul a oferit câteva răspunsuri științifice pentru cei care consideră că vaccinul ne poate îmbolnăvi de gripă, pe pagina de Facebook.

„O lectură interesantă... Mai ales comentariile la această puternică declarație a unei asistente medicale - „Vaccinul gripal nu este despre tine...este despre cei din jurul tău cărora ai putea să le dai gripă, pentru că tu ai decis să nu te vaccinezi... unei mame cu 3 copii care primește citostatice pentru o boală malignă, unui bunic de 92 de ani, unui băiat de 7 ani cu o maladie cronică”.

Lista continuă... este despre cei mulți din jurul nostru care ar putea să moară dacă fac gripă. Dacă vor lua gripa de la noi. Unul dintre cele mai intalnite comentarii ale celor ce se opun vaccinarii spune: „Am un prieten/cunoscut/coleg/rudă care a făcut vaccinul și apoi a ajuns în x zile în spital cu gripă”.

 

Răspuns științific

1. De la vaccinurile injectabile gripale nu poți face gripă, deoarece nu conțin virus gripal viu, ci doar fragmente din antigenele de suprafață ale virusului gripal. Vaccinul cuprinde doar bucăti din „hainele” virusului.

2. Poți face o boală respiratorie după vaccinarea antigripală, dar este improbabil să fie gripă (sunt sute de virusuri ce pot fi luate din comunitate, iar vaccinul gripal nu ne apără de acestea)

3. Excepțional de rar poate fi gripa dovedită cu analize, dar gripa produsă de un virus viu de la un alt bolnav, nu de la vaccin. În acest caz poate fi de vină timpul prea scurt de la vaccinare până la întâlnirea infectantă. Ne trebuiesc cel puțin 2 săptămâni ca să producem anticorpii gripali.

4. Pentru a demonta acest mit al cauzalității „am făcut vaccin și a doua zi m-am internat cu o gripă severă”, vă rog să faceți un exercițiu de imaginație. Sunteți la cinema și vă uitați la un film plin de violență despre război. Să zicem „Ziua cea mai lungă” sau „Salvați-l pe soldatul Ryan”. Care este probabilitatea să fiți împușcat? Aproape 0. Dacă nu intră un nebun cu o armă de foc în cinema sunteți în siguranță.

Care este riscul să mă ud uitându-mă la un film despre ploaie, sau sa ingheț privind un film cu Antarctica, sau să mă ard privind un film despre vulcani pe National Geographic Channel? Vulgarizând lucrurile - care este probabilitatea să rămân însărcinată dacă mă uit singură la un film deochiat? Coincidența nu înseamnă cauzalitate!”, este mesajul dr. Mihai Craiu.