Cartea scrisă de Iulian Surugiu se găsește, începând de astăzi, la chioșcurile de ziare și în magazine din toată țara. Lansarea a avut loc în prezența ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan
Aproape 200 de oameni: polițiști, membri ai Guvernului, ai Parlamentului și ziariști au venit în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pentru lansarea cărții „O viață pierdută pentru Sistem”, scrisă de Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP). Banii strânși, 4.000 de lei, au fost donați polițistului Dan Ciprian Sfichi, din Suceava, aflat în stare gravă, după ce a fost rănit de un interlop.
Un jurnal nefardat
Aparent o carte biografică, volumul dezvăluie amănunte uluitoare din viața unui om trecut din sistemul comunist în cel actual. Așa cum scrie în prefață scriitorul Elisei Virgil, lecturând-o, rămâi perplex. Te cutremuri. Îți faci cruce lungă și exclami: nu este adevărat! Jurnalul nefardat al unui om care-și mărturisește, fără menajamente și fără inhibiții, viața. Iulian Surugiu relatează cum a fost primit în audiență de Elena Ceaușescu, după ce a fost dat afară, abuziv, din Școala Militară, povestește cum a avut curajul să îi spună și să îl convingă pe Nicolae Ceaușescu să dea mâncare la muncitorii de la Canalul Dunăre Marea Neagră, după ce se raționalizase hrana, dar și cum l-a însoțit pe Ion Iliescu în Comitetul Central, după fuga lui Ceaușescu. „Atunci mi-a zis Ion Iliescu că va fi președinte”, a spus Surugiu.
Misteriosul „Morcoveață”
Un capitol aparte i-l dedică lui „Morcoveață”, un personaj foarte cunoscut în lumea Justiției, despre care spune cum îi cerea bani să plătească mese festive și îi cumpăra bufnițe pentru șefa lui, aflată într-o importantă funcție din Ministerul Public. Surugiu mărturisește că „înainte să fie numit la altă instituție, unde este și astăzi” a venit la el și i-a spus (citez): „Iuliane, nici nu-ți dai seama în ce fel sunt cei de la „...” ( instituție cu trei litere) și cei de la „...” (o instituție cu 3 cifre)!”. „Morcoveață” are, și acum, la el acasă broaștele țestoase și haine din perioada în care locuia în casa lui. Deși americanii i-au oferit o distincție, în România a fost reținut abuziv. „În zilele anului 2017, atunci când serviciile speciale ajung să facă rechizitorii și să le transmită către procuror iar procurorul merge cu bilețelul la judecător și spune „dă-i lui X 7 ani”, sunt convins că acel judecător este la rândul său șantajat”.