Secetă și viituri. Ne așteaptă două luni grele

Seceta Sursa foto: Dreamstime.com

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat, miercuri seară, că urmează două luni de vară grele, din punct de vedere meteorologic, în care vom avea perioade de secetă şi viituri şi a arătat că, luna trecută, au fost două coduri roşii de precipitaţii în mai puţin de o săptămână, ceea ce este o premieră pentru ANM.

”Aproape tot timpul constatăm că avem noi şi noi recorduri, fie că vorbim despre caniculă, fie că vorbim despre secetă, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme.

Colegii de la ANM mi-au comunicat că ne aşteaptă două luni grele din acest punct de vedere, două luni în care distanţa de la secetă până la o eventuală viitură poate fi una foarte scurtă, că vom avea cele două fenomene extreme pe toată perioada verii şi în anumite situaţii şi concomitent”, a declarat Mircea Fechet.

Secetă și viituri

Fechet s-a arătat îngrijorat de efectul schimbărilor climatice.

”Am avut în perioada 12-17 iunie, două coduri roşii de precipitaţii, emise în mai puţin de o săptămână. Asta nu s-a întâmplat în istoria ANM.

Ceea ce ne îngrijorează este efectul schimbărilor climatice despre care ar trebui să discutăm mai des, iar aceste situaţii ne fac ca pe lângă modalităţile convenţionale de prevenire a dezastrelor care înseamnă investiţii pe cursurile de apă, înseamnă regularizarea albiilor cursurilor de apă, cred că pe lângă aceste lucruri, cred că ar trebui să ne facă să fim mai adaptaţi la astfel de fenomene imediate”, a mai spus  ministrul Mediului, la Digi 24.