Seceta aduce apă la program

Arșita face ravagii în țară. În mai multe localități din țară, furnizarea apei prin sistemul centralizat a fost restricționată. În unele sate din județul Hunedoara, apa este adusă cu cisterna

Aproape 2.000 de familii din mai multe sate ale judeţului Hunedoara au apă la robinete cu restricţii.

Reprezentanții Apa Prod Hunedoara, principalul operator al serviciilor de apă şi canalizare din judeţ, au anunţat că încă de luni au fost nevoiți să limiteze furnizarea apei în comuna Dobra, de această măsură fiind afectate 780 de gospodării. Aici, furnizarea apei este oprită în fiecare zi, între orele 13.00 – 16.30, şi noaptea, între 01.00 şi 04.30. Tot de luni, sunt aplicate restricții de apă în satele Ilia și Săcămaș, unde 600 de gospodării au apă la robinete în același regim aplicat și-n comuna Dobra

În satele Gelmar şi Aurel Vlaicu, o asemenea situaţie se înregistrează încă de pe 18 iunie. Aici, apa este furnizată doar dimineaţa, de la 06.00 la 10.00, şi seara, de la 16.00 la 23.00. Peste 290 de familii din cele două sate trebuie să suporte regimul apei la program.

Probleme chiar și la munte

Criză de apă în reţea se înregistrează, culmea, şi în Buceş, o comună dintr-o zonă montană (Apuseni). Cele 280 de gospodării conectate până acum la reţeaua de apă (lucrările sunt în derulare) sunt lipsite de apă între orele 07.00 – 15.00. „Deocamdată ne descurcăm, pentru că fiecare gospodărie mai are câte- o fântână proprie, sau câte- un bazin de stocare. Dacă seceta persistă mai mult de două săptămâni de-acum încolo, ne va fi însă foarte greu”, spune viceprimarul comunei, Ioan Igreţ.

În ultimele săptămâni, pompierii de la ISU Hunedoara au fost nevoiți să facă zeci de transporturi de apă potabilă cu cisterne în mai multe localități din județ, inclusiv la periferiile orașelor Deva și Brad, în zone neconectate încă la reţeaua de distribuţie a apei. Situația din Hunedoara nu este singulară. Mai multe localități din județele Iași, Argeș, Satu Mare sau Dâmbovița primesc apă cu porția.