Seat, gaura neagră din galaxia Volkswagen

Seat, gaura neagră din galaxia Volkswagen

Producătorul auto spaniol deţinut de grupul Volkswagen a acumulat pierderi de aproximativ un miliard de euro, începând din 2008. În ultimii zece ani, Seat a făcut profit numai o dată.

Dintre toate mărcile deţinute de grupul auto Volkswagen, Seat iese foarte uşor în evidenţă, dar nu pentru motive lăudabile.

Producătorul auto spaniol a acumulat pierderi de aproximativ un miliard de euro, începând din 2008, indică o analiză publicată de "Automotive News".

În ultimii zece ani, Seat a făcut profit numai o dată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Paradoxal, Volkswagen nu se gândeşte încă să renunţe la marca spaniolă (achiziţonată în 1986) - deşi specialiştii susţin că aceasta ar fi opţiunea potrivită.

Seat a pregătit o mini ofensivă pentru perioada următoare, una care va avea ca punct central viitoarea generaţie a gamei Leon.

Leonul - dezvoltat pe noua arhitectură compactă modulară a grupului VW, la fel ca Golful sau gama Audi A3 - va fi expus, în premieră mondială la Salonul auto de la Paris din toamna acestui an.

O altă ţintă indicată de Volkswagen pentru Seat ar fi penetrarea unor pieţe emergente din afara Europei, mai scrie "Automotive News".

Dacă planul pus la punct de VW se va dovedi viabil, Seat ar urma să închidă 2013 pe profit şi să livreze peste 500.000 de maşini în 2018, cu 75% mai multe decât în prezent.