Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenţiona în continuare, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de profil.
El a arătat că acest lucru se întâmplă deja în ceea ce priveşte preţul carburanţilor fără taxe: „Lucrul acesta, ne place sau nu ne place, se va întâmpla şi la electricitate, şi la gaze. Acesta poate fi un lucru bun pentru România şi pentru producătorii noştri, pentru că, în general, suntem exportatori de energie electrică şi, în momentul în care se vor dezvolta noi capacităţi de producţie din Marea Neagră, probabil vom deveni exportatori şi de gaze. Dar va însemna creşterea preţului”.