Se răstoarnă „Impeachmentul”: Avocatul lui Trump are dovezile corupției Obama-Biden în Ucraina
- Adrian Pătrușcă
- 9 februarie 2020, 22:34
Rudolph Giuliani a anunțat numele a trei martori ucraineni gata să facă dezvăluiri bombă, care răstoarnă tot procesul de „impeachment” al lui Trump.
Rudolph Giuliani a declarat că are o „armă fumegândă” (dovadă clară, în jargonul anchetatorilor americani – n.r.) care demonstrează că fiul lui Joe Biden, Hunter, a încălcat legea în timp făcea afaceri în Ucraina și că administrația Obama a încercat să procure ilegal informații compromițătoare despre fostul șef al campaniei electorale a lui Trump, Paul Manafort.
Giuliani, care este avocatul personal al lui Donald Trump, a apărut sâmbătă seara la Fox News și a afirmat că are trei martori gata „să dea nume” ale unor foști oficiali ai administrației Obama care au încercat ilegal să facă rost de informații despre Manafort.
Fostul Procuror General al Statelor Unite a afirmat că Andrii Telijenko, Konstantin Kulik și Nazar Holodnițki doresc să depună mărturie sub jurământ că în ianuarie 2016, Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite a solicitat Ucrainei informații compromițătoare despre Manafort.
Telijenko, care a lucrat la ambasada Ucrainei în Washington înainte de a demisiona în iunie 2016, i-ar fi spus lui Giuliani anul trecut că misiunea diplomatică a intervenit pentru a o ajuta pe Hillary Clinton în alegerile prezidențiale.
El i-ar mai fi spus lui Giuliani că, în perioada în care Joe Biden a fost vicepreședintele lui Barack Obama, a exercitat presiuni asupra guvernului ucrainean să abandoneze ancheta împotriva Burisma, o companie energetică care l-a angajat pe Hunter Biden, fiul lui Joe, în boardul său de directori.
În aceeași perioadă, tatăl lui Hunter fusese desemnat de Obama drept reprezentant special al SUA în Ucraina.
Potrivit unei relatări a Globe and Mail, Telijenko i-ar fi spus lui Giuliani și că i s-a cerut de către ambasadorul Ucrainei în Statele Unite să caute informații compromițătoare despre Manafort.
Același Telijenko i-a declarat ziaristului american John Solomon că a participat personal la o întâlnire cu oficiali ai administrației Obama în ianuarie 2016.
Întâlnirea, la care au participat oficiali de la NSC, FBI, Departamentul de Stat și Departamentul de Justiție, ar fi fost convocată pentru a exercita presiuni asupra departamentului anti-corupție din Ucraina să deschidă o anchetă împotriva lui Manafort.
Telijenko susține că oficialii lui Obama au cerut Ucrainei să verifice plățile făcute lui Manafort de către partidul politic al fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, un aliat al președintelui Vladimir Putin.
Manafort, un vechi consilier al lui Trump, a câștigat milioane de dolari în perioada în care a activat în calitate de consultant al lui Ianukovici, timp de aproape zece ani.
Manafort a fost șeful campaniei electorale a lui Trump între mai și august 2016.
El a demisionat după ce un avocat ucrainean a dezvăluit detalii dintr-un așa-numit „registru contabil paralel” legate de plăți neoficiale făcute de partidul lui Ianukovici, în care figura și numele lui Manafort.
Paul Manafort ispășește în acest moment o pedeapsă de șapte ani și jumătate pentru fraudă fiscală și fraudă bancară, dezvăluite de ancheta procurorului special Robert Mueller.
Kulik, fost adjunct al departamentului afacerilor internaționale al Parchetului General al Ucrainei, și Holodnițki, care este în prezent șeful Parchetului Anti-Corupție, susțin amândoi că au fost martori la actele de corupție ale oficialilor Partidului Democrat în perioada alegerilor prezidențiale americane din 2016.
„Ei (oficialii lui Obama) le-au cerut străinilor informații compromițătoare despre un cetățean american care era implicat în campania electorală”, a spus Giuliani la Fox.