Taxele de parcate în Capitală sunt un subiect îndelung discutat. Actualii primari de sector intenționează să crească substanțial obligațiile bucureștenilor care dețin o mașină.
Creșterea taxelor de parcare, cerută de primarii de sector. Primarii de sector au propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) o creştere substanțială a taxelor de parcare. Edilii consideră că responsabilitatea de a deţine o maşină trebuie să fie însoţită și de o contribuţie corectă la bugetele autorităţilor locale. În viziunea edililor, contribuția va permite dezvoltarea de servicii de parcare decente, potrivit Agerpres.
Creșterea taxelor de parcare, cerută de primarii de sector. Tarife între 300-600 lei pe an pentru bucureșteni, în funcție de zonă
"Azi am semnat, alături de toţi primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în considerare creşterea taxelor de parcare la nivelul discutat anterior. 600 lei zona A, 500 lei zona B, 400 lei zona C, 300 lei zona D. Nu mai putem închiria spaţiul public, al tuturor, pe preţuri de nimic", a declarat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, miercuri, pe Facebook. În prezent, locurile de parcare costă de la câteva zeci de lei pe an la maxim 120-130 de lei.
Postarea sa este însoţită de documentul adresat CGMB care tratează această temă. Primarii de sector amintesc că, în prezent, se află în dezbatere publică, la nivelul primăriei Municipiului Bucureşti, un proiect de hotărâre. Proiectul privește stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Bucureşti din 2022.
"Actuala taxă este mult sub nivelul taxelor din capitalele Uniunii Europene"
"Ca răspuns la nevoile comunităţilor pe care le reprezentăm, noi intenţionăm să ne implicăm activ în a găsi soluţii. Și realiza proiecte care să elibereze trotuarele şi spaţiile verzi de maşini. Să sistematizăm parcările de reşedinţă din oraşul nostru prin construirea de parcări. În special pe verticală, parcări inteligente. Și, acolo unde spaţiul o permite, parcări la principalele intrări din Bucureşti. Pentru acesta este nevoie de fonduri, astfel încât responsabilitatea de a deţine o maşină să fie însoţită de o contribuţie corectă la bugetele primăriilor de sectoare. Să ne permită dezvoltarea de servicii de parcare decente. Actuala taxă este mult sub nivelul taxelor din capitalele Uniunii Europene", arată scrisoarea.
Primarii de sector propun CGMB să aprobe majorarea taxei de parcare de reşedinţă. Sumele vizate sunt cuprinse între 300 de lei pentru un an în zona D, 400 de lei pe an pentru zona C. 500 de lei pentru un an în zona B şi 600 de lei pe an în zona A.
Citește și Clotilde Armand și USR vor să controleze parcările din sectorul 1