Se poate? Ce îţi pot face cuvintele "FANTASTIC" şi "INCREDIBIL" / VIDEO
- Roxana Roseti
- 20 februarie 2014, 13:16
O analiză realizată pe aproximativ o jumatate de miliard de mesaje scrise pe platforma online Twitter a dat la iveală ceva neaşteptat.
Oamenii în general se trezesc dimineaţa într-o dispoziţie bună, dar apoi devin morocănoşi de-a lungul zilei. „De ce?”, s-au întrebat cercetătorii.
Care au analizat frecvenţa cu care diferite cuvinte care au legătură cu fericirea sunt publicate pe platforma Twitter. În primul rând, cercetătorii de la Cornell University, din SUA au arătat că oamenii sunt mult mai fericiţi în weekend, descoperirea sugerând că stresul şi eforturile de la locul de muncă duc la scaderea nivelului de fericire in timpul săptămânii.
Arhivă gigantică
De asemenea, cercetătorul Michael Macy crede că nevoia de somn ar putea explica de ce oamenii folosesc din ce în ce mai multe cuvinte negative spre sfârşitul zilei. Macy a folosit un nucleu de supercomputere puternice pentru a analiza 509 milioane de mesaje scrise de 2,4 milioane de utilizatori ai platformei online Twitter, din 84 de ţări diferite. Acesta a analizat frecvenţa utilizării cuvintelor "fantastic", "incredibil", "amuzant", dar şi a altor termeni şi a concluzionat că transmit o stare bună, în diferite momente ale zilei, in comparaţie cu limbajul folosit pentru a descrie supărare, furie şi jenă. "Oamenii critică internetul, spun că este plin de bârfe, dar nu este chiar aşa. Internetul înregistreaza tot, deci Twitter este o arhivă gigantică de conversaţii codificate", spune pe de altă parte Scott Golder, unul dintre cercetători.
<iframe src="//www.youtube.com/embed/Zvm6IBo6Lyw" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>