Se mai prăbușește un mit. Creierul masculin nu ar fi diferit de cel feminin, susține un nou studiu

Sursa foto. EVZ

Teza conform căreia creierul unui bărbat este „masculin” iar cel al unei femei este „feminin” a fost rareori contestată. Dar iată că acum, un nou studiu arată că creierul este un organ „unisex”, existând puține diferențe între materia albă și cenușie masculină și feminină.

Ideea că sexul biologic va determina sexul creierului și, astfel comportamentul, aptitudinile și personalitatea, au o lungă și controversată istorie.

Cele mai recente tehnici neuroștiințifice utilizate pentru măsurarea și cartografierea acelor structuri și funcții ale creierului care pot distinge cele două sexe sunt analizate de experții de la Royal Society, informează NationalInterest.

Aceștia au examinat diferențele dintre creierul masculin și cel feminin. Iar acum par să pună sub semnul întrebării în mod direct conceptul unor studii anterioare, afirmând că nu există un „creier de bărbat” sau „creier de femeie”.

Unul dintre autori, Daphna Joel, a publicat anterior un studiu al structurilor și conexiunilor la peste 1.400 de creiere, de la bărbați și femei cu vârste cuprinse între 13 și 85 de ani. Concluzia sa este că nu s-au găsit dovezi ale celor două grupuri distincte de creiere, descrise de obicei fie tipic masculine, fie tipic feminine. De obicei, creierele sunt „mozaicuri” unice, cu diferite caracteristici. Mai corect spus, sunt „o singură populație eterogenă”.

Un astfel de mozaic de trăsături nu poate fi explicat în termeni pur biologici, fiind o măsură a efectului factorilor externi. 

De exemplu, se poate dovedi că o densitate „caracteristic masculină” a spinilor dendritici sau ramuri ale unei celule nervoase se poate schimba în „forma feminină” doar prin aplicarea unui stres extern ușor. Sexul biologic singur nu poate explica diferențele creierului. Pentru a face acest lucru e nevoie de o înțelegere a modului în care și în ce măsură evenimentele externe afectează structura creierului.

Creierul nostru este ca un plastic

Noțiunea că creierul nostru este „plastic” sau maleabil și rămâne așa de-a lungul vieții noastre este una dintre principalele descoperiri din ultimii 40 de ani. Importanța acestui lucru pentru analizarea creierului masculin / feminin este că, atunci când comparăm creierul e necesar să știm mai mult decât doar sexul proprietarilor lor. 

Pe o gamă largă de măsuri psihologice, este clar că cele două sexe sunt, de fapt, mult mai asemănătoare decât diferite, în ciuda stereotipurilor deseori repetate. În paralel cu constatările că creierul este un „mozaic” de trăsături, analizele a peste 100 de trăsături comportamentale și de personalitate diferite, caracteristice pentru un sex sau altul, au demonstrat că nu se încadrează în două grupuri distincte, ci sunt alocate unui singur grup. Concluzia cercetătorilor contrazice ferm acea teorie că „bărbații sunt de pe Marte și femeile de pe Venus”. De fapt, suntem cu toții de pe Pământ.

A venit timpul să se treacă de la dihotomia simplistă de a afla ce face diferite creierele masculine de cele feminine. Iar întrebarea ar trebui să fie ce face ca unele creiere să fie diferite de altele.