Se macină făină ... la muzeu

Glasul pietrelor de moară se aude din nou în Muzeul ASTRA. Mai mult, din toamnă, cele două mori, repuse în funcţiune, vor măcina cereale.

Este vorba despre două mori expuse în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – una de apă, cealaltă trasă de cai. Acum ambele sunt funcţionale. iar în toamna asta vor putea măcina fără probleme zeci de kilograme de cereale (porumb, grâu, secară, etc.). Făina produsă aici va fi folosită apoi în Muzeu, la Târgul de ţară, în atelierele de gătit.

           

Sunte de turişti, din ţară şi din străinătate, au fost zilele trecute să afle cum este posibil ca morile să funcţioneze, deşi au fost construite cu mai bine de o sută de ani în urmă. Ele au fost pregătite până la cel mai mic detaliu de specialiştii muzeului în mulinologie (ştiinţa care se ocupă cu studierea morilor). Munca lor a început în urmă cu aproape 7 ani şi nu întâmplător roadele le-au cules în timpul Simpozionului Internaţional de Mulinologie, organizat în această perioadă la Muzeu.

 

,,La moara de apă a fost realizată aducţiunea apei pe un canal, iar asta a făcut posibil ca jgheabul din lemn să fie pus în funcţiune. Moara este acum funcţională pentru că aceste componente au fost restaurate şi repuse în uz. Viteza cu care curge apa şi loveşte roata face ca pietrele de moară să fie acţionate mecanic. La cealaltă moară, în locul unui motor, să-i spunem, avem tracţiunea cabalină”, explică Ştefan Păucean, muzeograf C.N.M. ASTRA.

,,Prin punerea în funcţiune a celor două mori, Muzeul ASTRA promovează, practic, ingeniozitatea pe care cu siguranţă o regăsim în satul românesc şi pe care ţăranul român o menţine de secole. Aici turiştii pot să se convingă de acest lucru şi la fel de bine să înveţe practici străvechi de morărit şi panificaţie. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului devine astfel primul şi unicul muzeu din Europa de Est care deţine în patrimoniu două mori funcţionale”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general C.N.M. ASTRA.

 

Mori refuncţionalizate

Moara cu cai din Sâmpetru Mare, judeţul Timiş, este specifică comunităţilor de şvabi. Ultima dată când ea a funcţionat a fost la începutul secolului al XX-lea. Moara a fost reconstruită 100% în Muzeul în aer liber printr-un grant S.E.E. în valoare de peste 200.000 lei.

Moara de apă din Topleţ, judeţul Caraş Severin, se află în patrimoniul Muzeului ASTRA de la sfârşitul anilor `60. Este o moară cu roată orizontală prevăzută cu ciuturi din lemn care valorifică potenţialul hidroenergetic al unor râuri de munte cu debit relativ redus. 

Muzeul în aer liber deţine în patrimonial propriu un total de 23 de mori tradiţionale din toate zonele geografice ale României.