Ministerul Mediului a anunțat că se lansează Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.
„Ghidurile de finanţare pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost publicate în Monitorul Oficial al României. Astfel că, începând cu data de 19 martie 2024, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe”, anunţă Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.
Bugetul alocat Programului Rabla Clasic
Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.
„Aşa cum am anunţat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanţă deosebită finanţării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid.
Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanţare, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le derulează prin Administraţia Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susţin dezvoltarea unei societăţi bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde faţă de mediu”, a transmis Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.
Cum se desfășoară programele
Programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate, astfel:
- Rabla Clasic:
Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:
- Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
- UAT-uri şi instituţii publice – 60 de milioane de lei;
Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.
- Rabla Plus:
Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024
- Persoane juridice – 140 de milioane de lei;
- UAT-uri şi instituţii publice – 140 de milioane de lei.
Etapa I: 19 martie – 18 august 2024: persoane fizice – 420 de milioane de lei.
- Rabla Plus:
Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024
- Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
Perioada de eligibilitate pentru Rabla Clasic și Rabla Plus
Potrivit Ministerului Mediului, finanţarea acordată în cadrul programelor, este următoarea:
În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare se menţine la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP şi a cărui valoare nu depăşeste 60.000 euro, cu TVA inclus.
La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Ecobonus pentru motociclete
Pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.