Se întâmplă în România. Pensionari cu veniturile poprite pe mai multe vieți
- Georgeta Petrovici
- 7 aprilie 2017, 10:16
Peste 5.500 de pensionari din Arad au popriri pe pensii. Unii dintre ei plătesc sume ridicole, de un leu pe lună, în timp ce altora le-au fost eșalonate plățile pe mai multe vieți.
Directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad, Mihaela Vasil, a declarat pentru Aradon.ro că în unele cazuri este vorba de sentințe în urma unor falimente sau de datorii acumulate către administrațiile locale. Astfel, unei persoane cu o datorie de peste 3 milioane de lei i s-au eșalonat datoriile pe 6.447 de ani, arată sursa citată. Pensionarul respectiv are un venit lunar de numai 600 de lei, iar rata datoriei a fost calculată la 39 de lei lunar. Un al arădean ar avea de achitat timp de 910 ani o rată de 353 de lei lunar.
Cea mai mare rată lunară, pe care e obligat un arădean să o plătească, conform popririi instituite în favoarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, se ridică la 1.333 lei, mai arată Aradon.ro.