SE ÎNTÂMPLĂ DEJA: Prima ţară din UE care îşi va pierde suveranitatea

SE ÎNTÂMPLĂ DEJA: Prima ţară din UE care îşi va pierde suveranitatea

Guvernul german vrea ca Grecia să cedeze unui comisar european suveranitatea asupra deciziilor privind taxele şi cheltuielile publice, pentru ca ţara să poată accesa astfel un al doilea pachet de sprijin financiar, în valoare de 130 de miliarde de euro, potrivit copiei unui document, obţinută de Financial Times.

Prin această măsură, care ar reprezenta exercitarea unui control fără precedent al Uniunii Europene asupra unui stat membru, noul comisar ar putea avea drept de veto asupra deciziilor grecilor, dacă acestea nu sunt în linie cu ţintele fixate de creditorii internaţionali.

Noul administrator, care va fi numit de miniştri de finanţe din zona euro, ar avea responsabilitatea de a controla toată structura de chetuieli a guvernului grec.

"Consolidarea bugetară trebuie pusă sub un control strict", scrie în propunere. "Luând în calcul evoluţia dezamăgitoare din ultimul timp, Grecia trebuie să accepte împărţirea controlului cu oficialii europeni, pentru o anumită perioadă", mai scrie în document. Papademos nu a făcut progrese

Atena va fi totodată obligată să adopte o lege prin care să coreleze veniturile bugetare cu serviciul datoriei. Planul Germaniei, care a circulat vineri după-amiaza printre miniştri de finanţe din zona euro care au constituit aşa numitul "comitet de lucru din zona euro", pune în evidenţă lipsa de încredere care există acum între Grecia şi creditorii săi, scrie Financial Times.

În ciuda numirii economistului Lucas Papademos, un technocrat, în fruntea guvernului elen, în noiembrie, atitudinea faţă de Grecia a continuat să se înrăutăţească la nivelul UE. Oficialii europeni spun chiar că reforma sectorului public a înregistrat un progres prea firav în timpul lui Papademos.

Un oficial al guvernului elen a spus că Grecia nu a luat cunoştinţă de noul plan şi că nu poate comenta. Totodată, un oficial al ministerului german de finanţe a refuzat să comenteze planul.

Grecii nu vor implicarea UE

Electoratul grec a protestat deja în legătură cu încercările UE de a supraveghea implementarea reformei. Horst Reichenbach, oficialul UE de origine germană care are misiunea de a supraveghea implementarea reformelor în Grecia, a fost prezentat de presa elenă în uniformă militară, în cadrul vizitei sale în Grecia, anul trecut.

Conform noului plan al Germaniei, guvernului de la Atena i se va permite să funcţioneze în condiţii normale doar după ce se va ocupa de datorii. Dacă o asemenea măsură va fi adoptată, scrie în proiectul citat, atunci pieţele financiare şi alţi creditori vor fi siguri că Grecia nu va intra în incapacitate de plată.

"Dacă viitoarea tranşă de împrumut nu i se acordă, atunci Grecia nu îşi va putea ameninţa creditorii cu falimentul, ci va trebui să accepte reducerea cheltuielilor primare", mai scrie în document.

Ne puteți urmări și pe Google News