Ion Iliescu s-a prezentat, ieri, la Parchetul General, unde procurorii i-au comunicat extinderea urmăririi penale în dosarul Revoluției, pentru infracțiuni contra umanității, în legătură cu fapte comise în intervalul 27 - 31 decembrie 1989, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiții prealabile de autorizare.
Fostul șef al FSN a venit cu două autoturisme și trei SPP-iști, care cu greu i-au făcut loc printre jurnaliștii care îl așteptau în fața Parchetului.
Mai bine de o oră a petrecut Iliescu în compania procurorilor, care l-au acuzat că a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.
„Prin exercitarea autorității depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Concret, diversiunile la care se referă Parchetul sunt cele legate de așa-zișii „teroriști”, care au avut drept rezultat „masacrul de la Otopeni”, din data de 23 decembrie 1989. Atunci, 40 de militari ai trupelor de Securitate chemați să apere aeroportul au fost uciși de către soldații MApN, aceștia din urmă crezând că sunt „teroriști”.
Cine a alimentat psihioza
În vizorul procurorilor au intrat alți doi militari care sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, generalul (r) Iosif Rus și amiralul (r) Emil „Cico” Dumitrescu. Primul este acuzat că a fost cel care a dat ordinul ca în sprijinul microgarnizoanei Aeroportului Internațional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate. „Fără acest ordin, neregulamentar și inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineața zilei de 23.12.1989, în urma căreia au decedat 48 de persoane (40 militari) și alte 15 au fost rănite”, rețin procurorii. „Cico” Dumitrescu este și el acuzat că „a lansat personal prin intermediul TVR (începând cu 22.12.1989, orele 14.25) informații false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii țări a psihozei fenomenului terorist”.