Capitala este un focar de gripă! Deși anul acesta s-au vaccinat mai mulți ca în alți ani, foarte mulți copii au contactat virusul gripal.  Primele informații despre numărul – în creștere – al cazurilor de gripă este alarmant: „Aproape 1.000 de cazuri, fără să fie contorizate cele din unitățile de învățământ private sau cazurile adresate unităților medicale private!

„La nivelul sistemului public de învățământ din București au fost raportate, prin rețeaua de medicină școlară, aproape 1.000 de cazuri de gripă.

Primarul General, Gabriela Firea: “Informez populația că primarul general și primăriile de sector nu pot dispune închiderea școlilor. Decizia o ia Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației și o comunică primăriilor. Deocamdată nu a fost declarată stare de epidemie de gripă la nivelul Capitalei.”

STB intensifică măsurile de dezinfecție a mijloacelor de transport și va distribui măști sanitare

Alice Grasu, șeful Serviciului de Ambulanță: „Facem apel la părinți ca, pentru cazurile care nu sunt grave, să se adreseze în primă instanță medicilor de familie, pentru diagnostic și tratament. Aglomerarea camerelor de gardă nu este benefică.” (…)

Primarul General, Gabriela Firea: “Am primit la Primăria Capitalei o serie de mesaje prin care ni se cere insistent să întrerupem cursurile la școli și să închidem grădinițele în această perioadă. Informez populația că primarul general și primăriile de sector nu pot dispune suspendarea cursurilor la unitățile de învățământ, pentru că nu au astfel de atribuții. Fiind vorba despre o situație care ține de sănătatea elevilor, decizia o ia Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației și o comunică primăriilor prin intermediul direcțiilor de sănătate publică și a inspectoratelor școlare; suntem în permanentă legătură cu aceste instituții, pentru a aplica recomandările privind norma de conduită în funcție de evoluția evenimentelor, precum și cu Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

Subliniez că nu a fost declarată stare de epidemie la nivelul Capitalei. Numărul de cazuri de îmbolnăviri a crescut ușor în ultima săptămână, de aceea am convocat comandament de urgență pentru a mă asigura că avem o colaborare bună cu primăriile de sector, care au în administrare unitățile de învățământ și că luăm toate măsurile necesare pentru a asigura prevenția, tocmai ca să diminuăm cât mai mult posibilitatea de a ajunge la epidemie de gripă în Capitală.

Astfel, la nivelul sistemului public de învățământ din București au fost raportate, prin rețeaua de medicină școlară, 939 de cazuri de îmbolnăviri. Spre comparație, anul trecut la 1 februarie aveam 817 cazuri. Nu e de speriat, dar e de remarcat că avem un număr mai mare decât anul trecut.

Colaborăm permanent, de asemenea, cu direcțiile de sănătate publică. Vom aplica o eventuală decizie de suspendare a cursurilor în Capitală, dacă aceasta va fi decisă la nivelul administrației publice centrale.”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.

Părinții sunt îngrijorați, totodată, acuzând că nu au găsit vaccinul antigripal pe piață atunci când era momentul să-l facă micuților. De asemenea, ridică întrebări vizavi de profesionalismul cu care își desfășoară activitatea asistentele medicale din unitățile de învățământ, care nu reușesc să identifice cazurile de gripă sau viroze, deși copiii tușesc și le curge nasul chiar în fața lor – se explică pe un grup de părinți de pe o rețea socială.

Te-ar putea interesa și: