Se dă accidentat un titular al Stelei, înaintea derby-ului cu Dinamo? „La RMN nu a ieșit nimic, el zice că îl doare”

Costel Gâlcă a vorbit, astăzi, într-o conferință de presă, despre partida cu Dinamo, ce va avea loc, mâine, de la ora 20.30, pe „Arena Națională”. Antrenorul Stelei a spus că prezența la Iasmin Latovlevici este incertă, chiar dacă testele au arătat că fundașul nu a suferit nicio leziune.

Costel Gâlcă a afirmat înaintea jocului de mâine cu rivalii din Ștefan cel Mare că are încredere în capacitatea echipei sale și nu are emoții. Tehnicianul a vorbit și despre Iasmin Latovlevici, jucător care resimte urmele unei lovituri, deși, RMN-ul nu a scos la iveală nicio problemă.

„Nu am emoţii înaintea acestui meci. Am o echipă bună în care am încredere. Trebuie să ai atitudine şi valoare pentru a câştiga. E normal că Steaua nu mai este aşa agresivă ca în trecut pentru că acum avem o posesie mai mare. Sper să nu mai fie greşeli de arbitraj. Vrem să fie un meci care să se decidă doar pe teren. Vom vedea dacă Bourceanu va juca, pentru că vine după o pauză mare. Latovlevici a făcut un RMN şi a ieşit că nu are nimic, dar zice că îl doare”, a spus Gâlcă.