Se caută vinovații pentru dezastrul din aeroporturi. Un șef de la Ryanair rupe tăcerea

Ryanair. Sursa: Arhiva EVZ

Un zbor cu avionul a devenit o adevărată provocare în această perioadă pentru cei care vor să-și petreacă o vacanță departe de casă. Curse anulate sau întârziate, acestea sunt realitățile din aeroporturile internaționale din toată Europa.

Neil Sorohan, directorul financiar de la Ryanair, a declarat că aeroporturile trebuiau să recruteze suficient personal pentru a face față creșterii numărului de călători din această perioadă.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Asociației Operatorilor de Aeroporturi (AOA), care reprezintă majoritatea aeroporturilor din Marea Britanie, îl contrazice pe Sorohan, precizând că majoritatea pasagerilor care pleacă în vacanțe nu au întâlnit probleme.

Compania aeriană low-cost Ryanair a înregistrat în ultimele luni un profit de 170 de milioane de euro, iar singura problemă cu care s-a confruntat compania a fost întreruperea controlului traficului aerian în toată Europa.

Mii de zboruri au fost anulate din cauza problemelor cu personalul

Chiar dacă Ryanair s-a confruntat cu „lupte” cu sindicatele, după ce salariile personalului pe timpul pandemiei au fost reduse drastic, în urma negocierilor s-a ajuns la un acord cu peste 80% dintre piloți și 70% din personalul de cabină.

Sorohan a mai spus că impactul grevelor ce au avut loc în mai multe aeroporturi au avut un impact minim asupra serviciilor. Comparativ cu alte companii aeriene, care au anulat și cu 3,5% din zboruri, Ryanair a reușit să se mențină pe linia de plutire, cu doar 0,3% zboruri anulate.

Directorul financiar al companiei a mai spus că Ryanair operează aproape 3.000 de zboruri pe zi, având personal complet.

„Putem opera aproape 100% din zborurile noastre programate, minimizând în același timp întârzierile și întreruperile pentru oaspeții noștri și familiile lor”, a mai spus Sorohan.

Directorul companiei, Michael  O'Leary, a precizat că din cauza creșterii costurilor privind combustibilul și riscurile unei noi variante de Covid nu poate prognoza dacă Ryanair va termina anul pe profit.

"Deși rămânem încrezători că rata ridicată de vaccinare în Europa va permite industriei aeriene și turistice să se recupereze complet și să lase în sfârșit Covidul în urmă, nu putem ignora riscul unor noi variante de Covid în toamna anului 2022. Experiența noastră... arată cât de fragilă rămâne piața de turism", a concluzionat acesta.

Începul verii a venit cu probleme serioase pentru turiștii care și-au planificat un zbor cu avionul. Mii de curse au fost anulate din cauza lipsei de personal. Totodată, în mai multe aeroporturi din Europa au avut loc greve, unde angajații au cerut o mărire de salariu.