Formula de calcul pentru pensii. Cine va beneficia de un venit cât de cât decent

Formula de calcul pentru pensii. Cine va beneficia de un venit cât de cât decentPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Bătrânii din România așteaptă deciziile de recalculare a pensiilor. Începând din luna septembrie, veniturile acestora ar urma să crească. Conform promisiunilor făcute de guvernanți, pensiile medii vor crește cu 40%. Pentru un venit de 6.000 de lei, beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Pensii majorate din septembrie. Cine va încasa 6.000 de lei lunar

În perioada următoare, românii vor primi acasă deciziile de recalculare a vechiilor pensii. Astfel, aceștia vor afla ce venituri vor avea începând din luna septembrie. Potrivit Ministerului Muncii, pensia medie se va majora cu 40%.

Astfel, pensionarii care au suficiente puncte de contribuție speră să beneficieze de un venit substanțial. Conform oficialilor, 3.000.000 de pensionari ar urma să beneficieze de această creștere.

Condiții pentru cei care vor încasa un venit substanțial

Cel puțin 2.000.000 de pensionari vor rămâne cu aceleași venituri, după recalculare.

Pentru a primi o pensie de 6.000 de lei și a beneficia de o majorare de 50%, bătrânii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Pensii

Pensii. Sursa foto: Pixabay

Într-un astfel de caz, beneficiarul a acumulat 63 de puncte de contributivitate. De asemenea, dacă acesta a fost 36 de ani în câmpul muncii, 14 dintre aceștia fiind la grupa a II-a, iar alți 22 de ani și 10 luni în condiții normale, va avea 8 puncte de stabilitate.

Conform legii, pensionarul va achita un impozit de 400 de lei la stat, astfel, nu va încasa integral cei peste 6.000 de lei, conform Cancan.

Pensii mărite. Deciziile au fost trimise către Poșta Română

Potrivit ultimelor date de la Casa de Pensii, procedura de recalculare s-a încheiat. Astfel, deciziile finale au fost trimise deja la Poșta Română. În ultimele săptămâni, 4.750.000 de pensii au trecut prin procesul de recalculare. Conform șefului Casei Naționale de Pensii, documentele au ajuns la Poșta Română încă de vineri. Astfel, în perioada următoare, acestea vor ajunge la toți beneficiarii din România.