Se anunță vremuri grele pentru Firea. Prefectul Berbeceanu și Nicușor Dan și-au dat mâna

Se anunță vremuri grele pentru Firea. Prefectul Berbeceanu și Nicușor Dan și-au dat mâna

Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că este deschis unei colaborări cu noul primar general, Nicușor Dan, în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă Municipalitatea.

Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a dat asigurări că le va oferi locuitorilor municipiului Bucureşti soluţii, iar nu scuze sau justificări.

„Sunt vremuri deosebite, cu provocări mari, am convingerea că împreună cu dumneavoastră le vom face faţă. Vreau să îi asigur pe colegii din Prefectură de tot sprijinul meu, de toată colegialitatea mea, şi împreună să îi asigurăm pe locuitorii municipiului Bucureşti că le vom oferi soluţii, şi nu scuze sau justificări”, a spus Traian Berbeceanu.

În acest context, el i-a dat asigurări noului primar general, Nicuşor Dan, prezent la ceremonia de învestire că va face totul pentru o „colaborare excepţională" astfel încât să rezolve cu operativitate toate problemele Municipalității.

Ne puteți urmări și pe Google News

Declarația lui Traian Berbeceanu vine în condițiile în care Nicușor Dan a anunțat că nu-și poate lua în primire mandatul de primar general din cauza numeroaselor contestații depuse de membrii PSD și apropiații Gabrielei Firea care tergiversează validarea alegerii sale.

Vela prevede o perioadă dificilă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, la ceremonia de învestire a noului prefect, că pentru Traian Berbeceanu va urma o perioadă dificilă. Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de Guvern publicată joi seară în Monitorul Oficial. Ministrul Afacerilor Interne a participat la ceremonia de depunere a jurământului de către noul prefect.

„Începând de astăzi, noul prefect, Traian Berbeceanu, va gestiona tot ceea ce ţine de administrarea problemelor din municipiul Bucureşti care intră în atribuţiile Instituţiei Prefectului. Este o perioadă dificilă, complicată, în care domnia sa (...) va trebui să se ocupe de organizarea alegerilor în Bucureşti şi de gestionarea tuturor problemelor care ţin de protecţia sanitară, de protejarea populaţiei împotriva infecţiilor cu noul coronavirus”, a spus Vela, la ceremonia de învestire.

Ministrul și-a exprimat încrederea că noul prefect îşi va face datoria și se va achita de sarcinile care îi revin, la cel mai înalt nivel.

„Este un profesionist, un om dedicat, dar în mod esenţial un patriot care îşi iubeşte ţara. Un om care este dispus la orice sacrificiu pentru compatrioţii săi. Aşadar sunt sigur că, începând de astăzi, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va avea un conducător care se va ridica la înălţimea tuturor provocărilor”, a mai spus Marcel Vela.