Se anunță vremuri grele. Christine Lagarde recunoaște. Puseul inflaționist în Europa va fi mai lung decât se preconiza

Sursa foto: arhiva EvZ

Preşedintele BCE, Christine Lagarde a transmis, joi, că Banca Centrală Europeană consideră în continuare că recenta creştere a ratei inflaţiei în zona euro peste ţinta sa de 2% este un fenomen temporar şi se aşteaptă ca presiunile preţurilor să se reducă anul următor.

Cu toate acestea, Lagarde a recunoscut că puseul inflaţionist din Europa va dura mai mult decât preconiza iniţial BCE dar cu toate acestea condiţiile favorabile de finanţare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esenţiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19.

„Chiar dacă actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult decât preconiza, ne aşteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor", a declarat Lagarde în conferinţa de presă de după reuniunea Consiliului guvernatorilor BCE. Lagarde a subliniat că principalii factori care stimulează inflaţia sunt preţurile la energie, creşterea cererii legată de redeschiderea economiei şi efectele reducerii TVA în Germania. „Ne aşteptăm ca aceşti factori să se atenueze pe parcursul anului următor", a spus Christine Lagarde.

Luna trecută, rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la 3,4% şi potrivit unor estimări preliminare a continuat să urce până la 3,7% în octombrie. Aceasta a ridicat unele semne de întrebare cu privire la cât de adecvată este politica BCE privind achiziţii mari de obligaţiuni şi dobânzi negative la depozite.

Lagarde a dezvăluit că subiectul inflaţiei a dominat discuţiile în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE. "Am vorbit despre inflaţie, inflaţie, inflaţie", a spus Lagarde. „Ne-am testat analizele şi suntem încrezători că aceste analize privind temporalitatea acestor categorii este corectă şi va conduce la un declin pe parcursul lui 2022. Admit, va dura puţin mai lung decât ne aşteptam", a recunoscut preşedintele BCE.

BCE arătă o inflaţie în zona euro de 2,2%

În luna septembrie, prognozele BCE arătau spre o inflaţie în zona euro de 2,2% în acest an, pentru ca anul viitor să se reducă la 1,7% şi la 1,6% în 2023, însă este foarte probabil ca aceste estimări să fie revizuite în sus în decembrie, când instituţia de la Frankfurt va da publicităţii noile sale prognoze.

Economiştii intervievaţi de Reuters şi-au majorat şi ei prognozele de inflaţie şi acum se aşteaptă la o creştere a preţurilor în zona euro de 2,3% în acest an, una de 1,8% în 2022 şi un avans de 1,6% în 2023.