Scutul israelian antirachetă Iron Dome, un succes. Israelul vrea să îl exporte

Scutul israelian antirachetă Iron Dome, un succes. Israelul vrea să îl exporte

Circa 60 din cele aproape 70 de rachete lansate în ultimele zile de militanţii palestinieni din Fâşia Gaza asupra Israelului au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome dezvoltat de statul evreu, scrie ziarul Jerusalem Post.

Rata de interceptare a celor trei baterii antirachetă amplasate în apropierea oraşelor Beersheba, Ashdod şi Ashkelon a fost de aproape 90 la sută, în creştere de la 75 de procente cât a fost în 2011, au dezvăluit surse din armata israeliană.

Sistemul Iron Dome a fost special conceput pentru a intercepta rachete cu rază scurtă de acţiune, de până la 70 de kilometri, lansate de regulă de militanţii palestinieni din Fâşia Gaza, controlată de gruparea Hamas.

O baterie este dotată cu un sistem radar şi trei lansatoare, fiecare echipat cu 20 de interceptoare Tamirs. Sistemul radar anticipează locul unde va cădea racheta inamică şi, dacă proiectul loveşte în câmp deschis, atunci nu declanşează interceptorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiecare rachetă interceptoare costă între 50.000 şi 100.000 de dolari şi, de regulă, sunt lansate două astfel de proiectile pentru fiecare rachetă palestiniană.

"Aceasta este o performanţă fără precedent şi sperăm că va duce la o creştere a interesului la nivel internaţional", a declarat un expert al companiei Rafael Advanced Defense Systems, cea care a dezvoltat sistemul Iron Dome.

Mai multe ţări, printre care Coreea de Sud, SUA şi câteva state europene membre ale NATO, şi-au manifestat deja dorinţa de a achiziţiona acest sistem defensiv. SUA vrea să îl folosească pentru a-şi proteja bazele militare din Irak şi Afganistan.

Astăzi, la doar câteva ore după ce mediatorii egipteni au anunţat că s-a ajuns la un acord informal privind încetarea focului între militanţii din Fâşia Gaza şi Israel, radicalii palestinieni au supus teritoriul israelian la un nou tir cu rachete. În replică, armata israeliană a avertizat că este pregătită pentru o ofensivă militară terestră în Fâşia Gaza, după ce a răspuns tirurilor palestiniene cu raiduri aeriene. Un număr de 18 palestinieni, dintre care 15 combatanţi islamişti, au fost ucişi.