"Little Red" se numără printre cele cinci scurtmetraje finaliste la "2011 Berlin Today Award", premiul care se acordă pentru câştigătorul competiţiei de profil din cadrul "Berlinale Talent Campus".
Producător este Beleza Film (Germania), regia îi aparţine Evei Pervolovici, scenariul, regizoarei şi Monicăi Stan, iar imaginea este semnată de Vlad Filimon.
"Mă numesc Ica. Am 10 ani. Pantofii mei sunt roşii. Îmi plac roşul, movul şi albastrul. Din hârtie colorată fac animale, flori şi alte lucruri. Tata îmi aduce clei ca să lipesc hârtiile colorate. Lucrează toată ziua. Îmi face paste cu roşii. Nu mă lasă să mă duc în pădure. Pădurea e mare şi eu sunt mică. În fiecare noapte văd o prinţesă. Rochia ei e albă şi frumoasă. Ea se duce în pădure. Noaptea trecută am urmat-o". Astfel sună sinopsisul oficial al lui "Little Red".
Ruhna Mocanu (în vârstă de 12 ani) a interpretat rolul principal, Ica, Vlad Ivanov i-a fost "tată", iar distribuţia a fost completată de Adriana Butoi (Prinţesa) şi Marius Manole (Lupul). "Prima parte a scurtmetrajului este foarte realistă, în linia noului val, apoi lucrurile o iau razna", declara regizoarea. "Este întotdeauna o poveste bună dacă are o tuşă personală, dacă e creativă, nu doar intelectuală, de artă, dar nu prea experimentală“, declara coproducătoarea Jessica Landt.
Filmările au avut loc între 23 şi 28 august 2010, în Bucureşti şi în împrejurimile Capitalei.
Eva Pervolovici a început să cocheteze cu scrisul, graffitiul şi artele vizuale încă din adolescenţă, acum locuieşte la Paris şi pregăteşte un nou film. Ea a fost selecţionată la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam (26 ianuarie-6 februarie) cu mediumetrajul "Lubaben", o istorie din suburbiile Parisului, conform site-ului filmreporter.ro.