Scrisoare PUBLICĂ adresată PRIMEI DOAMNE a României

Scrisoare PUBLICĂ adresată PRIMEI DOAMNE a României

Jurnalista Floriana Jucan, deranjată şi jenată de apariţia vestimentară total nepotrivită a lui Carmen Iohannis la Episcopia Ortodoxă din Roma, i-a adresat o scrisoare publică, rugând-o în termeni foarte prietenoşi să se lase consiliată atunci când are apariţii publice. Şi dacă nu acceptă consiliere în ceea ce priveşte vestimentaţia, s-o urmărească cu atenţie pe Delia Dinu, Șeful protocolului Administrației Prezidențiale, care are apariţii impecabile.

Floriana Jucan: "Vă rog să luați aceste rânduri ca pe cel mai inocent gest de prietenie. Îl fac public, tocmai pentru că nu aș fi vrut ca el să rămână secret într-un birou al Președinției, cenzurat de vreun consilier zelos care ar fi decis să vă protejeze de citirea unor critici.

Nu mai sunteți soția unui primar de oraș. Nu mai sunteți o profesoară de provincie. De patru ani. Sunteți Prima Doamnă a țării mele. Mă reprezentați în străinătate, la evenimente oficiale și sunteți imaginea României.

Într-o lume superficializată, în care o imagine spune mai mult decât orice discurs de o mie de cuvinte al soțului dvs și Președintele meu, apariția dumneavoastră poate atrage respectul și admirația unei lumi întregi, la fel cum poate ruina (imagologic desigur) reputația noastră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Țineți minte când John F Kennedy le-a spus francezilor, în timpul vizitei sale oficiale din 1961: „Eu sunt bărbatul care o însoțește pe Jacqueline Kennedy la Paris!”, conștient fiind că ea era punctul de atracție. Da, uneori soția unui Președinte este mai importantă pentru lume decât el însuși.

V-am văzut de-a lungul timpului și am apreciat alura dumneavoastră sportivă, tonusul, zâmbetul de pe chip, chiar și naturalețea cu care nu vreți să păreți altceva decât ceea ce sunteți. Invadați de ipocriți, apreciez enorm autenticitatea dvs.

Însă dincolo de aceste atribute care vă definesc personalitatea, în 99% din cazurile aparițiilor dumneavoastră publice, ați fost îmbrăcată neadecvat, cu mâinile dezgolite, cu rochii scurte lăsându-ne să vă vedem picioarele-dar noi NU asta ne dorim și nici președinții altor țări pe care îi vizitați- în culori nefericite, croieli depășite, învechite, toate împreună dându-vă aspectul unei femei ( nu al unei doamne!) la limita dintre chici și dorința de a ne „striga strident” că nu își arată vârsta pe care o are în buletin (...).

Puțini dintre noi ne-am născut cu un simț al esteticului desăvârșit, dar inteligența celor care nu au nativ acest dar este aceea de a ne lăsa consiliați de cei mai talentați ca noi în acest domeniu. La dumneavoastră este chiar o obligație.

V-am văzut ieri, la Episcopia ortodoxă din Roma, în rochia aceea roz cu picățele, fără ciorapi ( mi-o amintesc pe Sara Netanyahu, în 1999 sau 2000 parcă, în timpul unei vizite oficiale pe care o făceam ca ziarist acreditat la Guvern, alături de Radu Vasile, care purta, așa cum cere protocolul, ciorapi, deși afară erau 40 de grade!), în sandalele acelea decupate în față și cu baretuță pe gleznă, o, Doamna mea!, ca o bomboană fondantă printre călugări în sutane negre.

Simpla trecere în revistă a unui album cu câteva din primele doamne ale lumii v-ar arăta cât de departe sunteți de idealul iconic pe care îl întruchipează o Primă Doamnă.

Dar dacă asta vi se pare complicat, vă rog urmăriți-o pe Delia Dinu, Șeful protocolului Administrației Prezidențiale! Nu o cunosc personal, am văzut-o mereu în cadre la televizor sau în momentele oficiale. Este o lecție-chiar în proximitatea dvs-de eleganță, de clasă, de sofisticare și în același timp de modestie. Este mereu impecabilă și mereu adecvată contextului.

Împrieteniți-vă cu ea! Cereți-i sfatul! Lăsați-vă consiliată de ea câteva luni de zile! Este pur și simplu un om pe care îl puteți chiar imita vestimentar (...)", scrie jurnalista în scrisoarea adresată lui Carmen Iohanis AICI.