Scrisoarea lui Meloni către Scholz privind migranții

migranți / Sursa: Arhiva EVZ

Scrisoarea lui Meloni către Scholz privind migranții. „Fonduri pentru ONG-uri? Există riscul de plecări multiple și de noi tragedii. Sunt necesare soluții structurale”

„Dragă Olaf, după cum știți, guvernul italian se angajează să facă față excepţionalei presiuni migratorii...”, scrie Corriere della Sera.

Ce îi transmite Meloni lui Scholz

Giorgia Meloni îi scrie cancelarului german Olaf Scholz, reacționând la atacul pe care crede că l-a primit și încearcând să pună capăt ciocnirii diplomatice și politice dintre Germania și Italia.

Dacă Berlinul și-a manifestat uimirea față de reacția guvernului de la Roma vizavi de finanțarea germană a ONG-urilor care salvează migranții pe mare, premierul a reacționat cu aceeași stare de spirit la mișcările aliaților:

„Am aflat cu uimire că guvernul dumneavoastră, într-o manieră necoordonată cu guvernul italian, ar fi decis să sprijine cu fonduri semnificative organizațiile neguvernamentale implicate în primirea migranților ilegali pe teritoriul italian și în salvările în Marea Mediterană. Ambele posibilități ridică întrebări”.

Critici pentru cancelarul german

În continuare, Meloni îl critică pe Scholz, întreabându-l retoric dacă primirea pe uscat a celor care fug din Africa „nu merită să fie facilitată mai degrabă pe teritoriul german decât în ​​Italia” și indicându-i două pericole pe care premierul le percepe de la Palatul Chigi.

Primul este că navele ONG-urilor se dovedesc a fi un factor de atracție, determinând „multiplicarea plecărilor” ambarcațiunilor precare care se îndreaptă spre coastele italiene.

Al doilea este că prezența lor în apele dintre Africa și Italia „crește riscul unor noi tragedii pe mare”. Pentru Giorgia Meloni „eforturile financiare” ale națiunilor UE care doresc cu adevărat să ajute în mod concret Italia să facă față debarcărilor ar trebui „să se concentreze mai degrabă pe construirea de soluții structurale la fenomenul migrator”, de exemplu colaborând la o inițiativă a Bruxellesului „cu ţări de tranzit de pe malul sudic al Mediteranei”.

Acorduri care, potrivit premierului, ar costa chiar mai puțin decât pactul încheiat „de ceva vreme” între UE și Turcia. Liderul dreptei italiene se va întâlni cu Scholz la Consiliul UE de la Granada din 5 și 6 octombrie pentru a „discuta personal” și Meloni îi cere Cancelarului, „să clarifice contururile exacte ale acestor inițiative ale guvernului dumneavoastră”.

(Articol de Monica Guerzoni; Traducere: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)