Scriitorul Tudor Opriş, profesor iubit şi venerat de zeci de mii de elevi şi tineri, poet remarcabil, una dintre personalităţile carismatice ale culturii române, autor al multor volume de versuri, memorialistică, traduceri, critică şi istorie literară, şase ediţii ale unor clasici, peste 88 de antologii ale copiilor şi adolescenţilor talentaţi, a murit la vârsta de 88 de ani, în noaptea de joi spre vineri, informează Uniunea Scriitorilor din România.
S-a născut în Bucureşti, la 26 noiembrie 1926. Fiu al generalului Ştefan Opriş combatant în cele două războaie mondiale, nepot al unui ilustru profesor muscelean şi al unui cunoscut promemorandist sibian, al cărui nume a fost dat unei străzi din Bucureşti. Studii secundare la Colegiul Naţional „Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu şi cele universitare la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde a fost şef de promoţie. Doctor în filologie „Summa cum laude”. A profesat peste 50 de ani în Bucureşti, din care peste 40 de ani la Colegiile Naţionale „Mihai Eminescu” şi „Gheorghe Lazăr”. Membru al multor societăţi şi academii, solicitat ca profesor „inviting” sau „consulting” la felurite universităţi şi congrese din ţară şi de peste hotare.
Pe plan literar, încă din adolescenţă a colaborat la diverse reviste literare, ziare şi alte publicaţii şi a fost premiat pentru volumele de versuri „Zborul cărăbuşului” (1944) şi „Cântecul Săgetătorului” (1947). A cunoscut încă din liceu dragostea şi îndrumările lui Bacovia, Arghezi, Camil Petrescu, Romulus Vulcănescu, iar în timpul studenţiei preţuirea şi încrederea profesorilor Călinescu, Vianu şi Papadima. Din 1947, membru al Societăţii Scriitorilor Români şi din 1974 al Uniunii Scriitorilor din România. A reprezentat 20 de ani secţia literaturii pentru copii şi tineret în biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor.
Este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare, - născute la noi în 1834 - şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000. Unul dintre cei mai valoroşi poeţi lirici şi meşteri sonetişti ai dragostei („Omul cu iubirile”, „Sonetele iubirii fără moarte", „Sonetele cetăţii”) reînnoind mereu atât poezia clasică, cât şi pe cea tradiţionalist-folclorică.
Biologia i-a fost principalul hoby încă din copilărie. Iniţiat în tainele botanicii de bunicul său şi îndrumat de savanţii I.T.Tarnavschi şi Ion Simionescu, a fost primit la vârsta de 14 ani în mod excepţional în „Societatea botaniştilor români”, a tipărit între 1960 - 2011 peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii. Multe din lucrările sale au fost traduse şi premiate în ţară şi peste hotare.
Rodnica sa activitate, începând din anul 1966, de iniţiator al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară, de autor a sute de antologii literare, ca şi aceea de editor a numeroase volume individuale de creaţie literară a elevilor din România, a contribuit la promovarea a numeroşi scriitori şi a multor personalităţi culturale din ţară şi diaspora.
A fost răsplătit cu titlul de profesor fruntaş şi emerit, cu indemnizaţia naţională de merit, cu medaliile „Spiru Haret”, „Ion Pilat”şi „Cultura Militans” precum şi cu „Ordinul Naţional pentru Merit” în grad de cavaler pentru activitatea sa deosebită ca profesor, scriitor şi mentor cultural al tinerei generaţii.
„Farmecul poeziei lui Tudor Opriş constă în nobleţea şi omenescul iubirii ridicate la rang de iubire cosmică, în limba ei românească nesiluită, de o remarcabilă bogăţie plastică şi de o incontestabilă elevaţie intelectuală. Sunt calităţi clasice pe care nici timpul, nici gustul nu le oxidează şi care ne fac să ne apropiem cu emoţie şi receptivitate de această Cytheră la ţărmul căreia toţi am jinduit şi jinduim încă să facem popas” - Vladimir Streinu.
„Tudor Opriş a reuşit să dea o strălucire modernă sonetului petrarchist şi eminescian, cele mai adecvate sensibilităţii şi muzicalităţii specific româneşti. « Sonetele iubirii » scrise la început de mileniu, reprezintă un punct de vârf în tematica erotică a acestei specii fixe, etern actuală, atât prin uimitoarea complexitate de ipostaze în care ne este înfăţişat acest sentiment funamental, cât şi prin tensiunea emoţională şi originalitatea ideilor metaforizate, prin bogăţia şi expresivitatea limbajului, precum şi prin perfecţiunea meloritmică a versurilor care prefac fiecare piesă într-o adevărată bijuterie lirică” - Ştefan Augustin Doinaş