Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul Ioanei Pârvulescu la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul Ioanei Pârvulescu, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pe 8 ianuarie, de la ora 18.00, în cadrul unui eveniment dedicat autoarei aşezat sub semnul jurnalului. O seară în care Ioana Pârvulescu va citi în premieră pagini inedite din jurnalul ei (1997-2014) şi poeme din volumul „Cum continuă povestea”. Alături de autoare se vor afla Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas. Lectura şi dezbaterea care va urma vor fi încheiate de o sesiune de autografe.

„Purtăm în noi mai multe vieţi. Problema e pe care o actualizăm. Purtăm în noi mai multe cărţi. Problema e pe care o actualizăm. Am ales-o, de data aceasta, pe cea de poezie. Un jurnal pe care l-am acumulat interior de-a lungul anilor şi căruia acum i-a venit momentul: încercări primejdioase de a înţelege şi prinde în vers lumea, cu mine cu tot în ea, pentru că poezia are acces la lucruri imposibil de exprimat în orice alte vorbe «pe-nţeles». Cred că în poezie se pot spune în cuvinte inocente lucruri mult mai dure decât în proză. Cum continuă povestea. E un semn de întrebare în titlu, care mă nelinişteşte încă. Se află aici o bună parte din vieţile şi din morţile mele", notează Ioana Pârvulescu, citată de Humanitas. Ioana Pârvulescu a iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră". Pasionată cititoare de documente de tip jurnal, memorii, scrisori şi ziare din care reface lumi pierdute, a scris mai multe cărţi de eseuri, reeditate de mai multe ori, între care Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), Cartea întrebărilor (2010). Preocuparea autoarei pentru Caragiale s-a concretizat în două eseuri: În Ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale (2008) şi Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011).