Britanicul David Nicholls, autorul romanului "O zi", a vrut să scrie o poveste romantică de care bărbaţii să nu se jeneze când spun că au citit-o.
A scris bestsellerul mondial "O zi", tradus în România la Editura Litera, dar şi scenariul care a transpus romanul pe marele ecran. Filmul îi are pe Anne Hathaway şi Jim Sturgess în rolurile principale. David Nicholls s-a lansat ca scenarist de televiziune, dar a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici, cu un alt roman, "Starter for Ten", adaptat tot de el, cu James MacAvoy în rolul principal.
Nicholls a vorbit exclusiv pentru EVZ despre carte, adaptarea care a putut fi văzută şi în România, accentul lui Anne Hathaway şi cronicile negative primite. EVZ: Cartea "O zi" i-a făcut pe bărbaţi să plângă, după cum aţi spus. De ce? David Nicholls: Am vrut să scriu o carte foarte emoţionantă - una care împlinea vechiul clişeu de film: "veţi plânge, veţi râde!". De asemenea, am vrut să scriu o poveste de dragoste de care bărbaţii să nu se simtă jenaţi, ceva care ar fi avut destul de mult umor şi cinism. Noţiunea că eu, ca bărbat, ar trebui să citesc doar thrillere, e absurdă. Până la urmă, dragostea şi prietenia li se întâmplă şi bărbaţilor. Dintre aprecierile celorlalţi scriitori despre cartea dumneavoastră, care v-a flatat cel mai mult? Sunt mereu uimit atunci când scriitori pe care-i admir chiar îmi citesc cărţile - e o adevărată încântare. Mi-au plăcut întotdeauna romanele lui Jonathan Coe, iar "High Fidelity" a lui Nick Hornby a fost o carte crucială, pentru că a sugerat că poveştile de dragoste nu trebuie să fie neapărat neatrăgătoare pentru bărbaţi. Dexter şi Emma sunt personaje cu care e uşor să te identifici. Vă identificaţi cu unul dintre ei? Emma e mai uşor de plăcut. Nu e perfectă, iar cele mai mari defecte ale ei sunt şi ale mele - incertitudinea despre viitor, lipsa încrederii în sine -, dar ea are atât spirit, integritate şi umanitate, încât mi-a plăcut mult să o scriu. Încă sunt puţin îndrăgostit de Emma. Cartea prezintă un fel de conflict între clasa muncitoare şi "aristocraţie"... Cred că e un subiect predominant în ficţiunea britanică. Nu putem să scăpăm de clase sociale şi bănuiesc că motivul poate fi găsit în sistemul de educaţie. Un procentaj uriaş din studenţii de la cele mai bune universităţi - 80,90% - provin din şcoli private foarte scumpe, ceea ce înseamnă ori că oamenii bogaţi sunt în general mai inteligenţi, ori că sistemul este înfiorător de nedrept. Suspectez că răspunsul este cel din urmă. În timpul petrecut la universitate, n-am avut cum să nu observ că studenţii care proveneau din clasa medie superioară erau mult mai încrezători şi ambiţioşi şi, după 23 de ani, încă nu am trecut peste resentimentele mele legate de asta. De ce aţi ales să vă adaptaţi singur două dintre romane? Bănuiesc că din cauza ataşamentului faţă de material. Adaptarea se rezumă la a decide ce păstrezi şi ce dai la o parte şi am urât ideea de a nu lua chiar eu aceste hotărâri. Dar ideea controlului unui scenarist este o iluzie în cinema, care este, inevitabil, mediul regizorilor.
Într-un roman, scriitorul este designerul, directorul de casting, monteurul, compozitorul. În filme, această muncă este împărţită altor oameni. Aceasta este bucuria, dar şi frustrarea de scenarist.
Criticii de film au vorbit despre accentul englez al lui Anne Hathaway. V-a deranjat?
Accentul ei este chiar foarte bun. Cred că de fapt teama cea mai mare a fost că Anne ar crea o versiune hollywoodiană a Emmei - oamenii devin destul de posesivi cu personajul. Dar cred că Anne a fost minunată în rol.