Autoarea surprinde cu un nou volum. De data aceasta, ne invită să citim un roman de dragoste: „Iris”
Angela Tocilă a lansat în primăvară un volum de texte incisive, uneori umoristice, pe ici, pe colo puțină candoare. Te lăsau, totuși, să prevezi că acea candoare, acea atitudine incisivă apar din prea multă sensibilitate. Un om sensibil observă anumite lucruri și suferă mai mult decât ceilalți oameni. Și titlul acestuia este grăitor „Picături din soare”.
Ei bine, sâmbătă, la ora 11.00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Angela Tocilă va lansa un nou volum: „Iris”. Un roman de, cu și despre dragoste. O spun cei care l-au citit. „Freud spunea odată că după o experiență de 30 de ani, nu știe încă ce vor femeile. Ei bine, romanul Angelei Tocilă vine să clarifice această nedumerire – dragoste, asta vor, așteaptă de la noi să le iubim cu aceiași intensitate cu care ne iubesc ele. Lucru puțin probabil să se-ntâmple vreodată, căci un bărbat, mărturisesc cu oarecare jenă, nu va fi niciodată capabil să iubească atât de profund, plenar, sincer și efervescent ca o femeie. Acest adevăr îl omite intenționat sau nu, ori din delicatețe autoarea: femeile, ziditoare de viață, sunt și vor fi niște ființe mai complexe decât bărbații, capabile de sentimente, gesturi și trăiri de o intensitate de neimaginat.
Așa s-a născut conflictul interior pe care-l trăiește eroina, Iris, din neînțelegerea, din perplexitatea ei în fața evidențelor. Și tot din aceleași motive autoarea conduce acțiunea romanului spre un final imprevizibil, care nu conferă nicidecum cărții calificativul superficial de roman de aventuri, thriller, ori de jurnal intim al unei amante. El, dacă nu este o dureroasă pledoarie pentru dragoste, ce-ar putea fi altceva? Poate un strigăt în pustiu”, spune scriitorul Mircea Teorean.
Mistere
„Iris” este „romanul minților alese. E ca un joc al inteligenței, inventat acum. De ultimă generație și de ultima modă. Îl descoperi, pătrunzându- i misterele. După fiecare frază descifrată, te oprești pentru un moment, tragi aer în piept și exclami: „Nu se poate! Formidabil!”. Și iar, și iar pierdut în labirinturi, ca apoi, spre final, să te feliciți că ai găsit calea de ieșire către Sens. ”, scrie și Elisei Virgil.
A debutat în 2009
Angela Tocilă este scriitor, blogger și un colaborator important al ziarului „Evenimentul zilei”. A debutat în anul 2009 cu un volum de proză scurtă. Despre cartea Angelei Tocilă vor vorbi mâine: Robert Turcescu, Virgil Elisei, Tiberiu Lovin și Corneliu Șerdan.