Străinii poposiţi, pe parcursul ultimilor ani, în Liga I la fotbal au urmat adesea filiere întortocheate. În general, achiziţiile echipelor noastre nu se fac profesionist, ci mai mult la noroc. Unii dintre căutătorii de talente români se laudă cu transferuri reuşite, alţii au adunat o mulţime de „ţepe“ în palmares.
Stranierii au transformat faţa Ligii I. Cei mai mulţi, prin culoarea pielii. Alţii, mult mai puţini, prin realizările de pe teren. CFR Cluj a ajuns liderul detaşat al Ligii I cu un contingent numeros de fotbalişti adunaţi din toate colţurile lumii, între care predomină însă sud-americanii şi portughezii. Există în continuare voci - Mircea Sandu, Victor Piţurcă, Dumitru Dragomir sau Jean Pădureanu - care critică această modă, susţinând ideea că la noi nu ajung decât fotbalişti de mâna a doua. Alţii au preluat modelul clujenilor şi şi-au sporit considerabil numărul stranierilor din lot. Cine şi cum face selecţia?
Transferurile de fotbalişti din străinătate în România se fac pe drumuri sinuoase. Niciun club n-are în organigramă un sector de „scouting“ (căutare de talente), care, la cluburile din Europa, reprezintă baza de selecţie. Nicio grupare de frunte din ţară n-a avut vreun trimis la Cupa Africii pe Naţiuni, prima mare competiţie fotbalistică a anului. „Metodele“ de selecţie folosite la noi sunt DVD-urile, internetul şi recomandările venite de la diverşi impresari.
„N-am trimis pe nimeni din club la Cupa Africii pentru că nu avem pe nimeni cu aptitudini de scouter. Ne bazăm pe colaboratorii din străinătate“, a spus Iuliu Mureşan, preşedintele de la CFR Cluj, clubul cu cei mai mulţi străini. Câţiva conducători s-au specializat pe astfel de tranzacţii. La Cluj, cel care taie şi spânzură este preşedintele Iuliu Mureşan. Prin poziţia pe care o ocupă echipa şi prin faptul că an de an ardelenii au crescut ca Făt-Frumos, Mureşan se plasează printre primii din România în materie de randament. „UMPLUTURA“
„Bananierii“ lui Rednic şi „fanionul“ lui „MM“ Dintre antrenori, cel mai activ pe acest segment a fost permanent Mircea Rednic. „M-a dat afară ca să le facă loc bananierilor săi“, l-a acuzat Marius Măldă răşanu. Englezul Burke, belgianul Godfroid, brazilianul Nivaldo, congolezul Muzinga, nigerianul Makinwa şi sârbul Savici au fost „bananierii“ aduşi în precedentele mandate la Rapid. La Dinamo a insistat pentru peruanul Galliquio, francezii Fabrice Fernandes şi Phillipe Mendy, ghanezul Blay şi angolezul Ze Kalanga. „E penibil să iei un jucător sub 1.60 metri“
Până la începutul acestui campionat, la Steaua fuseseră legitimaţi, de-a lungul timpului, doar zece străini. Din vară şi până acum, în Ghencea au fost legitimaţi alţi opt stranieri. Adi Ilie, actualul manager general al „roş-albaştrilor“, s-a dovedit mult mai competent decât Mihai Stoica, predecesorul său. Zapata, Emeghara şi Golanski au fost printre puţinii stelişti care nu s-au făcut de râs în tur, iar Pepe Moreno şi Andres Mendoza au impresionat.
Prin comparaţie, „MM“ Stoica a adus în Ghencea jucători modeşti, pe care s-au plătit sume nejustificate, începând cu circarul Carlos şi continuând cu Saban şi Andrey. Francezul Thereau a fost singurul implant reuşit în mandatul lui Mihai Stoica. „MM“ a devenit ţinta ironiilor după ce a insistat pentru aducerea brazilianului Elton, cu o înălţime de numai 1,56 metri. Chiar dacă Elton a luat drumul arabilor de mai bine de o jumătate de an, ironiile pe seama înălţimii jucătorului brazilian continuă.
„E penibil să cumperi jucători sub 1.60 metri. Nicio echipă din Europa, din nicio divizie, nu ia asemenea fotbalişti. Ca să iei un jucător atât de mic trebuie să fii ori un scouter genial, ori un penibil“, l-a ironizat rapidistul Grigore Sichitiu pe fostul manager din Ghencea. Stoica a „lovit“ şi la Urziceni, unde l-a transferat pe portarul sârb Zakula, care a apărat un singur meci, cu Oţelul Galaţi, când a încasat trei goluri comice. RATEURI CELEBRE Obi Mikel şi Zigici, refuzaţi de români
> Cu mici excepţii, restul stranierilor din Liga I se pot încadra la segmentul „şi alţii“. Dinamo speră să-şi fi găsit omul de gol în persoana argentinianului Osvaldo Miranda şi în înlocuitorul lui Ştefan Radu în sârbul Nino Pekarici. Pandurii Târgu-Jiu va aborda sezonul de primăvară cu o echipă reconstruită pe un schelet format din jucători mediocri aduşi din Portugalia.
> Oamenii din fotbalul românesc şi-au probat de mai multe ori limitele. Pe vremea când antrena Poli Timişoara, Basarab Panduru nu l-a considerat util echipei pe Nikola Zigici, care ulterior a devenit unul dintre starurile naţionalei Serbiei. Rapid l-a pierdut pe nigerianul Obi Mikel pentru că Dinu Gheorghe a motivat că africanii nu rezistă la frigul din România.
> Jucătorul a ajuns la Lyn Oslo, în Norvegia, după care a fost transferat la Chelsea Londra.