Şcolile se închid de săptămâna viitoare într-un mare județ al țării. Avalanșă de pacienți în spitale

Școlile trebuie să fie evaluate seismic. Sursa foto: Chernetskaya | Dreamstime.com

Județul Cluj are cel mai mare grad de ocupare al paturilor din spitale destinate bolnavilor de coronavirus. De săptămâna viitoare toate unitățile de învățământ vor intra în regim online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, la Parlament, că, de săptămâna viitoare, toate şcolile şi grădiniţele din judeţul Cluj se vor închide, iar elevii vor urma cursurile în sistem online.

La nivel naţional, rata de ocupare a paturilor de spital cu pacienţi infectați cu coronavirus este, potrivit Ministerului Sănătății, de 34,04%.

În județul Cluj însă, cifrele sunt duble, gradul de ocupare a paturilor din spitale fiind de 67,5%. Ținând cont de trendul ascendent al numărului de îmbolnăviri, de săptămâna viitoare, mai mult ca sigur școlile din Cluj vor intra în sistem online.

„Trendul ascendent este previzibil, situaţie în care, dată fiind raportarea la ziua de joi, probabil că vom avea, în judeţul Cluj, toate unităţile de învăţământ, şcoli şi grădiniţe, vor fi trecute în online, începând de săptămâna următoare”, a spus Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Despre situaţia din Bucureşti, ministrul Educaţiei a afirmat că nu s epune încă problema trecerii în online a scolilor. „Ne raportăm la gradul de ocupare a paturilor destinate pacienţilor COVID, nu paturi ATI, şi Bucureştiul este la 30%  şi, departe de 75%, din fericire, şi sperăm să nu ne apropiem de 75% grad de ocupare”, a  mai spus ministrul.

108 școli funcționează acum online

Ministrul Educaţiei a precizat că sunt 108 şcoli care funcţionează în sistem online, în această săptămână, după ce săptămâna trecută au fost 46 de şcoli în online, din cauza cazurilor de COVID-19, dar a ţinut să menţioneze că 108 şcoli din 17.631 de şcoli înseamnă totuşi un procent foarte mic.

Sorin Cîmpeanu a mai afirmat că gradul de vaccinare a profesorilor este mult peste 70%, din perspectiva numerică fiind clar cea mai mare categorie socio-profesională vaccinată, fiind peste 200.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ.

Mai mulți bolnavi la ATI decât în Occident

Secțiile de Terapie Intensivă din România sunt mult mai aglomerate decât în străinătate, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, oferind drept exemplu Portugalia. Totul este pus pe seama ratei mai scăzute de vaccinare din țara noastră.

„Acum e o altă tulpină virală (Omicron), care are o altă caracteristică (față de Delta) – se transmite mult mai ușor, inclusiv la peroanele vaccinate. Sunt țări, precum Portugalia, unde avem 91% populație vaccinată și au mai multe cazuri decât noi la o populație la jumătate.

Trebuie să remarcăm că la noi procentul de internări în spital și de oameni la ATI e semnificativ mai mare decât la ei. Asta justifică vaccinarea. Cam de 8 ori mai frecvent apar cazurile grave și decese la persoanele nevaccinate în comparație cu cele vaccinate. Evident, măcar cei vârstnici și vulnerabili ar trebui să ia în considerare acest aspect”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, duminică seară.