Părinții, scandalizați de școala-pușcărie. „Se revine la educația cu biciul”

Părinții, scandalizați de școala-pușcărie. „Se revine la educația cu biciul”Bullying. Sursa foto: dreamstime.com

Scandal mare în școli. Înființarea sălilor de detenție și exmatricularea elevilor sunt două dintre cele mai importante prevederi ale noului Statut al Elevilor, proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației. Părinții nu vor să acceptă aceste propuneri și spun că nu este normal ca România să revină la educația cu biciul.

Scandal de proporții în școli

Ministerul Educației propune înființarea unor săli speciale pentru elevii care deranjează orele. La decizia profesorului, acești copii ar putea fi reținuți într-o altă clasă sub supravegherea unui cadru didactic și unde să li se dea teme suplimentare. Părinții elevilor se opun acestei propuneri și fac scandal pe rețelele de socializare.

Elevi

Elevi. Sursa foto: Dreamstime

În document scrie: „În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”. Nu se știe dacă elevilor li se va pune sau nu absență la ora de la care au fost dați afară.

Părinții se opun educației cu biciul

Iuliana Constantinescu, președintele Federației Părinților sector 2, a spus că educația cu biciul nu va funcționa deloc și că le va face foarte mult rău elevilor. „Observ din acest document dorința de a începe să-i pedepsim excesiv pe copii. Mi se pare că ne îndreptăm foarte mult în direcția aceasta, de a găsi metode de sancțiune, în condițiile în care generațiile de azi nu mai pot fi educate cu biciul și în condițiile în care nu facem nimic pentru a preveni violența și agresivitatea în școli”.

Părinții consideră că autoritățile trebuie să se axeze pe înființarea cabinetelor de consiliere școlară și nu a sălilor de detenție. „Noi nu avem spațiu în școli pentru a amenaja cabinete de consiliere școlară, nu avem suficienți consilieri școlari care să stea de vorbă cu copiii, să-i sprijine, să-i susțină. În schimb, ne interesează unde îi vom pedepsi pe cei obraznici. Nu ne interesează de ce am ajuns în situația de a fi nevoiți să-i pedepsim și nici cum să rezolvăm problema aceasta.”

Bianca Ivan, președinta Consiliului Național al Elevilor, consideră că aceasta așa zisă cameră de detenție ar preveni într-o oarecare măsură absenteismul temporar. Ea a declarata că elevul care va fi trimis în detenție poate lucra la materia de la care a fost dat afară.

Camera de detenție ar putea avea și beneficii

„Elevii percep această idee de detenție așa cum le-a fost livrată de-a lungul timpului de filmele americane: două ore în plus, după școală, timp în care ești pus să lucrezi la ceva. Apoi pleci acasă. Însă, în Statul Elevului aflat în dezbatere la noi se precizează că detenția are loc în timpul orelor de curs. Mai exact în ora de la care elevul a fost dat afară. Practic, el rămâne în școală. Se mută dintr-o clasă în alta și lucrează în continuare fișe de lucru, exterciții, citește, i se dă ceva de făcut. Ceva educativ. Se previne astfel absenteismul temporar. În ce sens? În momentul de față, dacă un elev deranjează ora, este dat afară din clasă și i se pune absență.

scoli, părinții, elevii

Elevi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Elevul poate rămâne în școală însă, de cele mai multe, ori alege să părăsească incinta și curtea. Pleacă spre casă și nu se mai întoarce deloc în acea zi. Camera de detenție l-ar obliga să rămână în școală până la finalul orei respective, iar apoi să meargă la orele următoare pe care are în program”. Însă, continuă Bianca Ivan, este foarte important și ce activități va avea elevul în acea sală. „Cred că ar trebui să lucreze la materia de la care a fost dat afară. Dacă a fost dat afară de la ora de matematică, în sala de detenție să lucreze exerciții la matematică. Dacă a fost dat afară de la română, ar putea citi o carte sau ar putea scrie un eseu. Asta, pentru ca elevul respectiv să nu piardă din materia predată. Să rămână focusat acolo”, potrivit Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News