
Studenţii şi elevii se întorc la şcoală, mâine, după vacanţa de iarnă, însă nu pentru mult timp, deoarece profesorii refuză evaluarea studenţilor în această sesiune, care va începe la mijlocul lunii.
Cadrele didactice din universităţi au ameninţat cu greva generală dacă salariile lor nu vor fi mărite cu 50% începând cu ianuarie 2009. În contextul acestei revolte, profesorii vor spune pas sesiunii de iarnă, supăraţi că ar putea beneficia de măriri de leafă abia în 2010.
Pentru a sublinia că majorările salariale pentru universitari ar fi o măsură ciudată în contextul crizei economice şi a deficitului bugetar, bilanţul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării pe anul 2008 a scos la iveală datorii de peste un miliard de lei, după cum a precizat ministrul Ecaterina Andronescu. Investiţiile declanşate, precum şi lucrările realizate, dar neplătite, sunt sursa plăţilor neachitate ale ministerului.