Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor (FDP) porneşte un proiect cu finanţare europeană prin care îşi propune să prevină rata părăsirii timpurii a sistemului de învăţământ în Bucureşti, Dâmboviţa, Cluj şi Galaţi, în următorii trei ani, anunţă un comunicat de presă.
Pornind de la statisticile care arată că unul din cinci copii români renunţă la şcoală, FDP se adresează copiilor care fac parte din grupuri defavorizate, dar şi părinţilor acestora, prin programul "Parteneriat multiregional pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii". Potrivit reprezentanţilor FDP, sunt vizaţi mai ales elevii de etnie romă sau cei cu o situaţie socio-economică dificilă (venituri scăzute, familii monoparentale, dezorganizate, părinţi plecaţi la muncă în străinătate). În cadrul programului, copiii vor beneficia de servicii de orientare şi consiliere, dar şi de burse de studiu. Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor va iniţia un program de tip "Şcoală după Şcoală" şi va dezvolta parteneriate cu şcoli şi cu instituţii care se implică în prevenirea abandonului şcolar. În plus, va organiza caravanele elevilor, pentru stimularea participării şcolare, dar şi ateliere de lucru interactive cu participarea personalului instituţiilor de învăţământ sau care oferă servicii sociale. Intervenţia are o durată de trei ani (până în august 2013) şi este implementată de FDP în parteneriat cu filialele sale din Cluj şi Dâmboviţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3, Inspectoratele Şcolare Judeţene din Cluj şi Dâmboviţa, Fundaţia Inimă de Copil, CDO Opere Sociali (Italia) şi organizaţia Sotas (Lituania).