Eveniment editorial de referință! Fundația Națională pentru Știință și Artă a publicat, sub egida Academiei Române și cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, patru volume de excepție: „Școala Ardeleană”.
Publicăm în patru volume masive (peste 6.500 de pagini) textele esenţiale din vastul dosar al „Şcolii Ardelene”, o mişcare cultural-politică ce domină secolul al XVIII-lea românesc în Transilvania şi o bună parte din secolul al XIX-lea.
Nu este prima oară când o parte din aceste documente ajung la cunoştinţa publicului românesc de pretutindeni (să ne amintim de excelenta ediţie alcătuită de regretatul profesor Florea Fugariu, în 1970 şi 1983), dar este prima dată când sunt depistate şi reproduse, într-o ediţie de asemenea proporţii, pe lângă textele istorice, lingvistice şi teologice (esenţiale pentru proiectul iniţiat de aceşti prelaţi ardeleni), şi texte ce privesc formarea spirituală şi morală a omului românesc, laolaltă cu altele ce privesc acţiunea lui practică (de la stupărit, pomărit şi cultivarea pământului, până la cultura viermilor de mătase)”, ne-a explicat Eugen Simion, coordonatorul Colecției Opere Fundamentale.
Prima piesă de teatru românească
În continuare, profesorul Eugen Simion: „Cel mai învăţat şi mai filosof dintre aceşti corifei ai iluminismului transilvănean, Petru Maior, nu ezită ca, pe lângă Istoria pentru începutul românilor în Dachia, să traducă manualul de sericicultură scris de abatele Ludwig Mitterpacher (1734-1814)... Samuel Vulcan, episcop de Oradea, întocmeşte un Tractat despre vindecarea morburilor poporului de la ţeară şi tot lui i se atribuie paternitatea primei piese de teatru româneşti, Occisio Gregorii in Moldavia vodae tragedice expressa (c. 1777-1780). Un altul, Vasile Popp, doctor în filosofie şi medicină la Viena, scrie despre Apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna şi despre folosirea lor în «deschilinite patimi» etc.”.
Fii de preoţi, fii de ţărani
E clar, artizanii „Școlii Ardelene” nu ratează niciun subiect: „Se scrie mult, despre orice, de la mitologia greacă la gramatica românească şi, de la bunele moravuri pe care trebuie să le deprindă tinerimea română, la Loghica („adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei”), o prelucrare făcută de Samuil Micu, în 1799, după Fr. Ch. Baumeister. Este un secol rodnic, două-trei generaţii de ardeleni, treziţi la cultură, se grăbesc să cultive poporul lor, oropsit atâta vreme, şi să-i arate originea lui nobilă (daco-romană), istoria şi complexitatea limbii lui capabile să primească marile concepte ale metafizicii”, apreciază Eugen Simion. Apoi, o observație interesantă: „Cei mai mulţi dintre ei, dacă nu chiar toţi, sunt fii de preoţi şi fii de ţărani. Fac şcoală la Buda, Viena şi Roma şi, când o termină, se întorc în Transilvania lor şi fac şcoli (începând din 1754), devin profesori, predau, întocmesc abecedare, traduc din cărţile sfinte, alcătuiesc cărţi de rugăciuni pentru popor, slujesc în bisericile ortodoxe şi greco-catolice...”.